O noapte la castel – Review Zamek Czocha, Polonia

Exterior Zamek Czocha

Am crescut cu povești cu prinți și prințese ce locuiau în castele izolate, cu pasaje secrete înguste și săli de dans imense. Nu e de mirare că o noapte petrecută într-un castel se află pe lista de dorințe a multora dintre noi. La Zamek Czocha, un castel transformat în hotel, am avut ocazia să experimentăm și să aruncăm o privire asupra unui mod de viață demult apus. Nu numai că poți dormi pentru o noapte într-o cameră din castel, dar poți să îl și explorezi în voie, de la podul de piatră și șanțul de apărare, la pasajele secrete și turnul de veghe, ce a văzut mult mai multe decât noi. Nu mai zic că este un castel adevărat, deci nu este exclus să dai nas în nas cu o fantomă, mai ales că cică ar avea destule.

Castle Zamek Czocha and its garden

Castelele-hotel din Polonia

Polonia deține numeroase castele pline de istorie și legende, adesea în locații deosebite. Unele dintre ele oferă acum cazare de tip B&B, de lux sau în regim self-catering. Pentru un preț acceptabil, uneori chiar mai mic decât cel al unei camere într-un hotel obișnuit, oricine poate închiria o cameră într-un astfel de hotel-castel cu peste 7 secole în spate.

Îți plac castelele vechi cu pereți groși din piatră, scări în spirală și coridoare ascunse? Vrei să vezi cum a trăit cândva nobilimea sau să te simți ca o domniță/cavaler pentru o noapte? Atunci s-ar putea să fie pe placul tău o astfel de cazare mai neconvențională.  În plus, te poți bucura și de câteva ore la spa, pentru ca experiența să fie completă.

Castelul Zamek Czocha

zamek czocha entrance

Zamek Czocha este un mic castel din secolul al XIII-lea asemănător celor din filmele Disney, cu pod de piatră la intrare, șanț, ziduri groase, turn de apărare, cameră de tortură și povești înfricoșătoare. Se află în Silezia Inferioară, într-o locație izolată, pe vârful unui deal cu vedere asupra lacului Leśniańskie.

Inițial, aici se afla granița cu Cehia, iar Zamek Czocha făcea parte dintr-un lanț de castele cu rol de apărare de pe râul Kwisa. Ulterior și-a pierdut rolul de fortăreață și a devenit reședință nobiliară.

Hotelul Zamek Czocha

Room at Zamek Czocha

Castelul poate găzdui simultan 125 de oaspeți, dar și conferințe, nunți sau alte evenimente. Dispune de 54 de camere, 4 săli de conferință, o saună finlandeză, o sală de fitness, centru de închiriere de biciclete și un restaurant tradițional. Pune la dispoziția oaspeților inclusiv camere tematice. Camerele de 1, 2, 3 sau 4 persoane sunt decorate cu mobilă veche și accesorii care te vor duce cu gândul la epoca medievală. Baia poate fi privată sau la comun.

Facilități

zamek_czocha_land

Contrar așteptărilor, există și facilități din epoca noastră: saună finlandeză gratuită, ședințe de masaj, sală de fitness, wi-fi gratuit, televizor, magazin de suveniruri, recepție non-stop, parcare, centru de închiriere de biciclete.

Tururile ghidate sunt gratuite pentru oaspeții hotelului, dar poți și să explorezi castelul pe cont propriu, să cauți fantome prin pasajele secrete sau, pur și simplu, să privești în liniște apusul din vârful turnului.

Restaurantul cochet de la parter oferă mâncare polonă tradițională la prețuri decente. Tot acolo se servește și micul dejun, destul de variat.

Lake behind the castle

Zamek Czocha este o bijuterie ascunsă în mijlocul naturii. Are o grădină superbă, dar ai acces și la toată zona din jur. Locația este ideală pentru a combina vizitarea castelului și a spa-ului său cu o tură de hiking,  sau de caiac-canoe pe lac.

Animalele de companie sunt acceptate, dar e posibil să plătiți o taxă suplimentară.

Ce mi-a plăcut cel mai mult

Me at the castle

Experiența în sine. La urma urmei, nu se întâmplă în fiecare zi să fii oaspete într-un castel medieval adevărat și să poți explora în voie coridoare și săli misterioase. Pentru noi a fost pentru prima dată. O ședere scurtă, dar plăcută.

Camera spațioasă, cu geamuri mari și o baie enormă.

decor

Prețul rezonabil. Având în vedere vechimea clădirii, costurile de întreținere și unicitatea experienței nu pot spune că a fost exagerat de scump. Este o experiență inedită și merită cei 60-80 de euro/noapte pentru o cameră dublă cu mic dejun inclus.

Micul dejun variat. Am primit inclusiv niște clătite delicioase, iar restaurantul e foarte frumos decorat.

Locația deosebită. Mi s-a părut un loc perfect pentru a petrece un weekend de relaxare și mișcare în cuplu: un castel frumos, spa, mâncare polonă și o zonă naturală deosebită ce fac ca șederea să fie de neuitat.

Camera de tortura

Turul de noapte. Poți vizita și spații în care poate nu te-ai aventura singur, de la subsol la Camera Prințului. În plus, afli câte ceva despre istoria castelului. Turul este interactiv. Trei ghizi joacă rolul unor foști locuitori ai castelului. Din păcate, vorbesc doar în polonă, dar vei primi și o foaie cu informații în engleză, pentru a-i putea urmări cât de cât.

Nu ne-a vizitat nici o fantomă. Am avut ceva emoții că nu voi putea să dorm, dar am dormit ca un bebeluș.

Ce nu mi-a plăcut

Nu se poate ajunge cu transportul public și se plătește separat pentru parcare. Nu poți ajunge la castel fără mașină și nici nu poți parca în altă parte. Ar fi mai sincer din partea lor să includă parcarea în prețul camerei. (12 PLN/zi = 3 euro).

Fetele de la recepție nu vorbesc engleza și am avut mici probleme să ne înțelegem cu ele, dar au încercat să ne ajute.

Deși dispune de facilitățile lumii moderne, nu ai posibilitatea să îți faci ceai sau cafea în cameră și nici minibar.

Sala

Tururi în engleză ar fi cireașa de pe tort. Ghizii făceau glumea, toată lumea din jurul nostru părea să se distreze la tur și ne-ar fi plăcut să înțelegem și noi.

Mobilierul cam uzat. Înțeleg că e un castel și mobila veche se potrivește, dar nu părea veche în sensul că ar avea 500 de ani, ci cam de pe vremea bunicilor, de proastă calitate și neîntreținută. Ar mai trebui restaurată/înlocuită. De asemenea, un pat dublu ar fi fost mult mai confortabil în loc de două paturi alăturate.

Zamek

Ce poți face pe lângă?

Pe lângă hiking, caiac-canoe, plimbări pe bicicletă și alte activități pe care le puteți face chiar lângă castel, în apropiere se află orășelele Jelenia Gora, Leśna, dar și Wroclaw, care a devenit cu ușurință orașul meu preferat din Polonia.

În concluzie, aș reveni cu siguranță pentru o noapte au un weekend. Recomand castelul pentru raportul bun valoare -preț. Nu este luxos sau opulent, dar cu siguranță va reuși să te surprindă în mod plăcut. Îl puteți găsi pe Booking.

Update: În județul Mureș aveți de asemenea posibilitatea de a vă petrece noaptea într-un castel. Este vorba de castelul Ogra din Haller, de asemenea rezervabil prin Booking.

Ți-ar plăcea să petreci o noapte într-un castel?

Travel With A Spin contains affiliate links. If you make a purchase through these links, I will earn a commission at no extra cost to you. Thanks for reading!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *