Saschiz – cetatea țărănească și biserica fortificată

Biserica fortificată din Saschiz

În județul Mureș, la doar 20 km de Sighișoara, se află satul Saschiz. Localitatea așezată pe Valea Scroafei, la poalele unor dealuri pline de verdeață, este un colț de rai pentru turiștii români și străini. Pe lângă o frumoasă biserică fortificată inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, în Saschiz se află un turn cu ceas asemănător celui din Sighișoara și o cetate medievală țărănească din secolul al XIV-lea. Vizitatorii pot de asemenea să se bucure de liniștea tipic ardelenească și să descopere obiceiurile și meșteșugurile locale. La promovarea micii așezări au contribuit și vizitele tot mai dese ale prințului Charles.


CITEȘTE ȘI: MUREȘ – CE POȚI FACE ȘI OBIECTIVE TURISTICE DE VIZITAT


Biserica luterană Sfântul Ștefan din Saschiz

Localitatea Saschiz a fost mentionată documentar pentru prima dată în jurul anilor 1300.  A fost inițial populată de secui, dar ulterior locul a fost revendicat de sași. La un moment dat chiar a rivalizat cu Sighișoara prin frumusețe și importanță. În secolul al XV-lea avea deja mai multe bresle vestite, școli, un spital, o judecătorie și o baie comunală. Astăzi este o localitate din care o bună parte din locuitori au plecat. Dintre cei aproximativ 2000 de locuitori, doar 70 mai sunt sași.

Dacă ai un weekend la dispozitie și vrei să descoperi ceva nou, iți recomand Saschiz. Poți ajunge cu mașina pe E60, cu autobuzul din Brașov, Sighișoara sau Târgu Mureș sau cu trenul din Sighișoara. Pe plan local, găsești cazare la pensiuni.

Sugestie de cazare:

  • Flori Haus Saschiz – o pensiune tradițională foarte frumoasă și cu gazde primitoare

Obiective și atracții turistice din Saschiz

Biserica evanghelică fortificată

Interior biserica Interior biserica

Biserica luterană fortificată Sfântul Ștefan din Saschiz impresionează prin frumusețe. Monumentul înscris în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1999 se găsește chiar la drumul național. Ridicarea bisericii a început la sfârșitul secolului al XV-lea de către coloniștii sași. A fost închinată regelui Ștefan al Ungariei, al cărui nume îl poartă. În această biserică s-a ținut o sesiune a Dietei Transilvaniei.


CITEȘTE ȘI: SIGHIȘOARA – OBIECTIVE TURISTICE, ISTORIE ȘI LEGENDE


Pe dinafară edificiul arată ca un bastion de dimensiuni deloc modeste, cu arcuri masive construite deasupra unor uriași contraforți din piatră și cărămidă. Printre frumoasele elemente arhitecturale gotice se zăresc însă fantele găurilor de aruncare, amintind de destinația defensivă a construcției. Din cauza distanței considerabile de la vatra satului la cetatea de pe colină, biserica a devenit principalul loc de adăpost pentru săteni în caz de atac.

În interior biserica este destul de simplă, picturile fiind acoperite în timpul reformei calvine. Orga a fost adusă din Brașov în 1788 și este în topul celor mai mari 10 orgi din Transilvania. Altarul baroc a fost adus de la Viena în 1735.

Biserica este încă funcțională și duminica enoriașii se adună aici la slujbă. Pentru a vizita biserica trebuie să suni la numărul de pe poartă. Se poate urca la orgă și în turnul fortificat, dar nu și în turn, care este prea șubred.

Turnul cu ceas din Saschiz

Turnul cu ceas din Saschiz

200 de ani mai târziu, bisericii i s-a adăugat turnul cu ceas, după modelul celui din Sighișoara, oraș cu care rivaliza. Pentru construirea lui s-a folosit piatră și cărămidă, iar acoperișul a fost îmbrăcat cu țiglă smălțuită divers colorată. Turnul cu ceas din Saschiz este considerat unul dintre cele mai frumoase din Transilvania. Ca și biserica alăturată, a avut un rol de apărare, lucru demonstrat de ferestrele de mici dimensiuni și gurile de apărare. La una dintre ferestrele turnului se află o mică statuie din lemn ce anunța pe vremuri sferturile de oră. Din păcate, turnul nu a fost restaurat și riscă să pice la orice cutremur mai serios.


CITEȘTE ȘI: TÂRGOVIȘTE – CELE MAI INTERESANTE OBIECTIVE ȘI ATRACȚII TURISTICE


Cetatea medievală țărănească Saschiz

Cetatea medievală țărănească Saschiz

Cetatea țărănească din Saschiz a fost construită, conform unei inscripții, în 1347 pentru a proteja locuitorii din Sasschiz și din alte șase sate care au ajutat la construirea ei. O parte din zidurile de apărare și cele 6 turnuri încă mai pot fi văzute. Spre deosebire de alte cetăți, ridicate în jurul bisericilor din așezare, aceasta se află la aproximativ 2 km de vatra satului. În interiorul cetății se afla o capelă, două heleștee cu pești și o fântână de 65m adâncime despre care se spune că făcea legătura cu satul, printr-un tunel subteran.

A trecut mult timp de la vremurile sale de glorie. Cetatea Saschiz a fost însă foarte bine conservată până în anul 1945. Regimul comunist nu a fost interesat de ea și a lăsat-o în paragină. Prin urmare, astăzi doar rămășițele ei mai veghează de pe vârful dealului. Oferă însă celor care se încumetă să înfrunte drumul până la ea, nu tocmai prietenos, o panoramă superbă asupra zonei și a semeței biserici din centrul satului. Recent au început lucrările de renovare și se pare că cetatea va fi salvată și, mai ales, promovată. Traseul către cetatea începe chiar din fața bisericii, din parcare, unde vei vedea prima săgeată.

Cetatea medievală țărănească Saschiz

 

Satul din drum spre cetate

Ceramică albastră de Saschiz

Despre ceramica albastră de Saschiz am aflat abia la a treia vizită în sat și, fiind o oră destul de târzie, nu am putut vizita atelierul în care este produsă. Sper să ajungem cu ocazia unei vizite viitoare.

Până în secolul al XVIII-lea, comuna Saschiz a fost un centru de renume pentru articolele din ceramică albastră. În prezent centrul a fost închis, dar tradiția se păstrează într-un mic atelier.

Dacă nu ajungi la atelier, dar vrei totuși să vezi cum arată aceste vase realizate în tehnica sgrafitto, servește o ciorbă la restaurantul de lângă biserică. Mâncare este bună, la prețuri decente și vei fi servit în vase locale.


CITEȘTE ȘI: JUDEȚUL BIHOR – CELE MAI FRUMOASE OBIECTIVE TURISTICE


Cermică albastră de Saschiz
Cermică albastră de Saschiz

Gemuri și dulcețuri

Dacă ai ajuns în Saschiz, nu uita să deguști și câteva dulcețuri făcute de gospodinele din sat. Una dintre specialitățile zonei este dulceața de rubarbă cu lapre. Dar și dulcețurile de nuci verzi, cătină sau fructe de pădure sunt delicioase. Ele au fost desgustate și promovate inclusiv de patru experți culinari italieni reprezentanți ai mișcării Slowfood în cadrul Târgului Internaţional de Gastronomie „Terra Madre” din Torino. Mierea de albine, în special cea de brad sau de mentă, este un alt produs tradițional foarte apreciat.

Biserica luterană Sfântul Ștefan

Saschiz uimește prin autenticitatea oferită de case, monumentele medievale și îndeletnicirile localnicilor Aici timpul pare că a stat în loc. O plimbare pe ulițele satului și pe dealurile din jur te va purta înapoi în timpurile medievale. Peisajul oferit de Saschiz este desprins parcă din povesti. În plus, periodic se țin evenimente dedicate culturii săsești din Transilvania și promovării zonei, cum ar fi baluri tradiționale săsești, expoziții de fotografie, ateliere de olărit, proiecții de film, târguri cu produse tradiționale sau concerte în Biserica Evanghelică.


Travel With A Spin contains affiliate links. If you make a purchase through these links, I will earn a commission at no extra cost to you. Thanks for reading!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *