Deva – Top 10 obiective turistice (Hunedoara, România)

Castelul Magna Curia și Cetatea din Deva

Weekend-urile de vară, călduroase și cu ploi puține, sunt numai bune pentru o excursie la munte sau la mare. Dar nu numai! Ele sunt potrivite și pentru a descoperi orașe noi, mai aproape sau mai departe de casă, sau o cramă de pe un deal însorit din Drăgășani. Unul dintre orașele pe care le poți vizita este reședința județului Hunedoara. Deva poate nu pare la fel de bogată în obiective turistice ca Oradea, Sibiu sau Târgu Mureș, dar aici se află una dintre cele mai frumoase cetăți medievale din România. De asemenea, zona este plină de bijuterii naturale și arhitecturale la distanță mică de oraș.

Statuia pedestra a lui Decebal - obiective turistice din Deva
Statuia pedestră a lui Decebal din Parcul Cetății

Despre Deva

Deva este reședința județului Hunedoara, unul dintre cele mai ofertante județe din punct de vedere turistic din țară. Se află pe malul stâng al Mureșului, între munții Poiana Ruscă și Apuseni. Orașul a fost atestat documentar în anul 1269. Descoperirile arheologice arată însă că zona ar fi fost locuită încă din epoca pietrei șlefuite, fiind una dintre cele mai vechi așezări din țară. Numele său vine de la cuvântul dac „dava”, care însemna cetate. În anul 1307 a devenit reședință voievodală, dar cea mai importantă dezvoltarea economică a cunoscut-o în timpul lui Iancu de Hunedoara. Pe cale rutieră, Deva se află la 395 km de București, 167 km de Cluj și 152 km de Timișoara.


CITEȘTE ȘI: HUNEDOARA – OBIECTIVE TURISTICE CARE MERITĂ VĂZUTE


Statuia pedestră a lui Traian - obiective turistice din Deva

Unde te poți caza în Deva

Nu am rămas peste noapte în Deva, traseul nostru fiind ceva mai lung. În plus, eram cu autorulota și nu am fi avut nevoie de cazare. Însă am găsit câteva variante drăguțe pentru orice buget:

  • Pensiunea Sub Cetate Deva – oferă camere duble la un preț accesibil în apropiere de Cetatea Devei. Are o grădină, iar oaspeții pot face grătar în curte. Printre facilități se numără și parcarea gratuită.
  • Hanu lu Moș Opincă – oferă camere curate, frumoase și comfortabile, aproape de atracțiile orașului, dar în același timp suficient de departe încât să te simți ca într-o oază de verdeață. Hanul are un restaurant și unele camere au vedere către cetate.
  • Conacul Archia – situat la doar 5 km de Deva, oferă o mulțime de facilități, inclusiv piscină și saună. Vizitatorii pot lua și lecții de călărie.

Top 10 obiective turistice din Deva

Nucleul orașului medieval s-a dezvoltat în jurul Dealului Cetății. Prin urmare, majoritatea obiectivelor turistice care nu ar trebui ratate sunt concentrate în această zonă. Simbolul orașului Deva este cetatea, la poalele căreia de află Parcul Cetății, ce se continuă apoi cu o frumoasă alee pietonală. Deva este o destinație în care natura, istoria, legendele și oamenii au creat un loc armonios, cald, în care tot ce ai de făcut este să te bucuri de frumusețile locale.

Cetatea Deva – unul dintre principalele obiective turistice din Deva și simbolul orașului

Strada pietonala si Cetatea din Deva

Cetatea se află pe Dealul Cetății, un con vulcanic cu altitudinea de doar 378m, în jurul căruia s-a conturat orașul. Chiar dacă nu pare o înălțime prea mare, cetatea poate fi văzută cam din orice colț al orașului. Pentru a o vizita sunt suficiente câteva ore, dar lecția de istorie pe care o vei învăța aici va rămâne cu tine pe viață.

Cetatea a fost ridicată în secolul al XIII-lea, pe locul unor vechi fortificații daco-romane. A fost una dintre cele mai importante fortificații medievale ale Transilvaniei. De-a lungul timpului, cetatea a trecut prin mâinile multor voievozi, principi și conți. Istoria sa a fost una zbuciumată. A avut rol de apărare contra invaziilor tătare, a fost reședință nobiliară, închisoare și garnizoană austriacă. A fost vândută, dăruită, dar și bombardată sau cucerită. Acum câțiva ani a fost renovată cu fonduri europene și, deși nu va mai avea nicicând strălucirea de altădată, a redevenit un reper turistic cu care Deva se poate mândri. În prezent se mai păstrează o parte din ziduri, turnurile de apărare și porțile monumentale. În partea centrală se află ruinele fostului palat nobiliar, în care se pot recunoaște unele elemente gotice și renascentiste.

Pentru a ajunge la cea mai importantă atracție turistică din Deva, poți urca pe jos sau cu telecabina. Pe jos drumul poate fi parcurs în aproximativ o oră. Un bilet dus-întors cu telecabina costă 20 RON/persoană. De pe deal, turiștii au parte de o priveliște deosebită asupra împrejurimilor.


CITEȘTE ȘI: JUDEȚUL ARAD – CE POȚI FACE ȘI OBIECTIVE TURISTICE DE VIZITAT


Telecabina către cetatea din Deva

Telecabina Cetate - obiective turistice din Deva

Poate părea ciudat, dar telecabina care urcă zilnic turiștii până la cetate este ea însăși unică în țară. Este singurul ascensor înclinat din România. Dacă adaugi lungimea traseului, de 277m și diferența de nivel, de 160m, ajungi și la un record european. Trei sisteme de frânare îi conferă o siguranță suplimentară. Capacitatea telecabinei este de doar 16 persoane, ceea ce face ca în zilele libere naționale și weekendurile prelungite să dureze destul de mult statul la coadă.

Aleea Campioanelor la Gimnastică

Aleea Gimnastelor

În parcarea cetății, înainte de telecabină, a fost amenajată o alee dedicată marilor campioane ale gimnasticii românești. În total au fost turnate 15 de busturi de bronz ce le înfățișează pe gimnastele Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Daniela Silivaș, Simona Amânar, Gina Gogian, Lavinia Agache, Andreea Răducan. Maria Olaru, Daniela Sofronie, Monica Roșu, Lavinia Miloșovici și pe antrenorii acestora, Marta și Bela Karoly, Mariana Bitang și Octavian Belu.  Aleea nu a fost amanejată întâmplător în Deva. Aici se află clubul sportiv la care s-au antrenat ani de zile și de la care au pornit în lume pentru a-i face pe români mândri.

Parcul Cetății

Parcul Cetatii - obiective turistice din Deva

La poalele cetății se află Parcul Cetății. E un loc liniștit și răcoros, perfect pentru o plimbare înainte sau după vizitarea cetății, mai ales în zilele caniculare de vară. Aici am văzut și o bibliotecă asemănătoare celei din Hanovra. Oamenii au la dispoziție vitrine din care pot împrumuta cărți sau le pot schimba cu altele. La intrarea în parc veghează statuia pedetră a lui Decebal. Tot în acest parc se află și cea a poetului Mihai Eminescu.


CITEȘTE ȘI: ARAD – TOP 20 ATRACȚII ȘI OBIECTIVE TURISTICE


Castelul Magna Curia – unul dintre cele mai importante obiective turistice din Deva

Castelul Magna Curia sau Palatul Bethlen - atracții și obiective turistice din Deva

Pe o latură a Parcului Cetății se află și cea mai veche clădire monument-istoric din Deva, Castelul Magna Curia sau Bethlen. Clădirea fost ridicată în secolul al XVI-lea, de către căpitanul garnizoanei cetății Deva și transformată radical de Gabriel Bethlen. În prezent găzduiește Muzeul Civilizației Dacice și Romane. Clădirea aparține, din punct de vedere arhitectural, stilului baroc. În interior sunt expuse obiecte din epoca bronzului, a fierului și unele exponate descoperite la cetățile daco-romane de care județul nu duce lipsă. La intrare sunt amplasate busturile lui Horea, Cloșca și Crișan, cei trei conducători ai răscoalei din 1784. Dacă ești pasionat de istorie, cu siguranță ar trebui să îl incluzi în itinerariul tău prin Deva.

Parcul Cetatii


CITEȘTE ȘI: CASTELELE NOBILILOR MAGHIARI DIN JUDEȚUL MUREȘ


Complex Aqualand

Complexul Aqualand își așteaptă vizitatorii cu 7 bazine cu apă termală, inclusiv unul cu valuri și un râu pe care poți să te lași purtat de apă. Adulții se pot răsfăța în jacuzzi și se pot bucura împreună cu cei mici de atracțiile complexului. Aqualand de află la baza Dealului Cetății, lângă stadionul municipal.

Zona pietonală a străzii 1 Decembrie 1918

Strada pietonala 1 Decembrie 1918

Nu se poate să nu ajungi pe principala arteră a orașului. Seara este cea mai animată zonă din oraș. Aici se întâlnesc localnicii și turiștii deopotrivă. Se întinde din fața Parcului Cetății către Casa de Cultură, până la statuia Împăratului roman Traian. Unele dintre cele mai importante clădiri din oraș se află aici: Colegiul Național Decebal, Prefectura, Primăria, Teatrul de Estradă. Terasele nu aveau cum să lipsească, fiind cel mai bun loc pentru o cafea sau o limonadă.


CITEȘTE ȘI: Băile Herculane – obiective și atracții turistice


Teatru de Estradă

Teatrul de Estradă din Deva a fost construit în anul 1910. Arhitectural este o bijuterie a stilului secession vienez. În trecut a funcționat și ca cinematograf, sediu al operei și operetei. Este imposibil de ratat, fiind cea mai frumoasă clădire din zona pietonală a străzii 1 decembrie 1918.

Statuia ecvestră lui Decebal din Deva

Statuia ecvestră a regelui dac Decebal se află în Piața Victoriei, în Fața Casei de cultură „Drăgan Muntean” și a unei fântâni arteziene. Are dimensiuni impresionante și a fost realizată de sculptorul Ion Jalea în anul 1976. Mai multe sculpturi ale acestuia poți admira la muzeul dedicat operei sale din Constanța.

Casa de Cultură din Deva

Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”

În apropierea Pieței Victoria se află și Biserica Ortodoxă cu hramul „Adormirii Maicii Domnului”. Lăcașul de cult are forma unei cruci grecești, cu mai multe cupole, 5 clopote mari și 13 clopote mai mici.

Bonus: Cofetăria Arta din Deva

În ultimii ani mi se pare că găsesc atât de  greu o cofetărie bună, încât nu am cum să nu o menționez. Am fost plăcut surprinsă de produsele lor. Fac un tort de ciocolată cu mango și unul de zmeură delicioase. M-aș întoarce în Deva chiar și numai pentru a încerca și alte prăjituri de la ei. Cofetăria se află în zona pietonală a stăzii 1 Decembrie 1918, foarte aproape de Teatrul de Estradă.

„La Broaște” - între cetate și zona pietonală
„La Broaște” – între cetate și zona pietonală

Deva, punct de plecare spre alte obiective turistice și destinații

Hunedoara este unul dintre cele mai frumoase județe din țară. Majoritatea obiectivelor din Deva pot fi vizitate cu ușurință într-o zi. Dar dacă tot ai ajuns până aici, ar fi păcat să nu profiți și să nu faci câteva excursii de neuitat prin împrejurimi. Câteva destinații din apropiere sunt Castelul Huniazilor, Sarmisegetusa Regia și Ulpia Traiana, cetățile din Munții Orăștiei sau Parcul Dendrologic Simeria, una dintre cele mai frumoase grădini botanice din țară.


Travel With A Spin contains affiliate links. If you make a purchase through these links, I will earn a commission at no extra cost to you. Thanks for reading!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *