Am plecat la mare hotărâți să includem în excursia noastră și o plimbare la Dalboka pentru o masă bună cu fructe de mare. Eram hotărâtă ca de data asta să încerc și melci. Am avut ocazia și în Maroc, dar când i-am văzut în castronel, cu și fără zeama în care fierseseră, nu prea m-au atras.
Câte ceva despre fermă
Firma Dalboka Ltd. a fost înregistrată în anul 1993. Ea este specializată pe cultivarea şi producţia de midii în Marea Neagra. Hrana de bază a midiilor este fitoplanctonul şi zooplanctonul. O midie filtrează 82 l de apă marină pentru 24 de ore. Midiile nu trebuie, însă, să fie considerate o bucată hârtie de filtru. Aceste filtre vii au posibilitatea să-ți seleționeze alimentația. De aceea, mediul în care trăiesc trebuie să fie foarte curat. Fermele “Dalboka” sunt aşezate în una dintre cele mai curate regiuni din nord-estul ţării şi de la malul Mării Negre – Golful Kaliakra. Prima fermă subacvatică a fost construită și pusă în funcțiune în anul 1994. În august 2003, compania Dalboka a construit o ferma de midii la suprafață prin programul SAPARD, extinsă în anul 2006.
Carnea neprocesată a scoicilor cultivate conține, în principal, apă (78-86%), dar și proteine(8-15%), lipide (0.14-3.2%) și minerale (0.89-2.2%). Dacă presupunem că valoarea nutritivă a unui ou este 100%, cea a cărnii de crabi 95%, iar cea a cărnii de vită 80%, atunci cea a scoicilor este 98%. Este o hrană foarte bună din punct de vedere calitativ.
Cum ajungi la Dalboka?
Știind că vrem să mergem la Dalboka, am ales să ne cazăm cât mai aproape de graniță în 2 Mai. Mai multe despre această experiență aici. Am plecat din 2 Mai pe la ora 11, sperând să mâncăm pe la ora 13. Dar planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg și am reușit să mâncăm abia pe la ora 14 (din cauza aglomerației de la vamă, a faptului că am stat destul de mult să cumpărăm vignietă și pentru că nu făcusem rezervare în prealabil la restaurant). Drumul până la vama de la Vama Veche a fost foarte aglomerat. Cu toate acestea, la vamă am stat foarte puțin. Un vameș verifica buletinele sau pașapoartele din mers. Am stat însă destul de mult să cumpărăm vignietă de la ghișeul de după vamă.
După ce intrați în Bulgaria mergeți spre Kavarna circa 50 de km. Înainte de intrarea în Kavarna o să vedeți două indicatoare spre Cap Kaliakra și Dalboka, drumul fiind inițial comun. După vreo 4 km, o să vedeți un alt indicator spre dreapta, spre Dalboka. Mai mergeți drept înainte circa 1,5 km și veți ajunge la fermă. Mulți preferă să lase mașina sus și vă recomand să faceți la fel. Noi nu am făcut-o, iar la plecare ne-a murit motorul de trei ori și când am ajuns sus, mirosea foarte tare a ambreiaj încins. Jos sunt două restaurante. Cel al fermei de midii Dalboka este cel din dreapta și pe acela l-am încercat și noi.
Recomandare:
Faceți rezervare telefonică înainte. Noi nu am făcut și am asteptat la coadă circa 10 minute, sperând ca alții să nu-și onoreze rezervarea. Când am plecat, coada era muuult mai mare. Politica restaurantului este să aștepte 30 de minute oamenii care au făcut rezervarea, abia apoi dau masa altora. Deci, dacă faceți rezervare, să nu întârziați mai mult de o jumătate de oră sau sa sunați din nou. La restaurantul din stânga nu am fost, dar am auzit că se mănâncă și acolo foarte bine. La ei nu era coadă, iar atmosfera părea mai elegantă.
Ce puteți mânca la Dalboka?
Preturile sunt decente, servirea se face extraordinar de rapid, iar porțiile sunt generoase.
Priveliștea de la restaurant este deosebită. Marea Neagră nu mai pare marea pe care o știm cu toții de pe litoralul nostru, ci mult mai curată și de un albastru închis, superbă.
Noi am mâncat:
- frigărui de midii cu nucă de cocos – 4 leva. Ni s-a părut foarte bun. Vine cu sos picant, câteva boabe de porumb și germeni de fasole, care în această combinație au fost chiar buni.
- ciorbă de midii – 5 leva. Mai mâncasem ciorbă de midii la Balcik în urmă cu câțiva ani și a fost mult mai bună. Aceasta avea o culoare albicioasă, nu aș putea spune de la ce. Lui Călin i-a placut cum era, dar eu i-am mai pus o jumătate de lămâie pentru a o putea mânca.
- midii cu ciuperci în sos de vin – 8 leva. Noi am cerut, de fapt, midii cu mămăligă, dar fiind una sub alta, probabil s-a înteles greșit. E ca o salată și a fost mult mai bună decât m-am așteptat.
- midii cu legume – 8 leva. Midiile natur sunt bune oricum, iar cu sosul au fost și mai bune.
- midii cu dovleac- 6 leva. Nu se simte deloc midia și, deși nu sunt o mare fană a dovleacului, chiar mi-au plăcut.
Ce mai era prin meniu?
Vă amintiți că ziceam, la începutul articolului, că am vrut să încerc melcii de mare? Nu au avut. I-aș fi încercat sub formă de frigărui la 4 leva. Cum am gustat totuși melci în ziua aceea găsiți aici.
Pentru cei reticenți la midii, au și mai multe tipuri de peste de mare și de râu. Aici găsiți un meniu online, dar nu este actualizat.
În meniul nou, de la restaurant, apare și o secțiune ,,pentru cei care nu știu de ce sunt aici”. Printre altele, aici era listat și puiul la proțap la 6 leva 90 de grame, adică 66 leva un kg, ceea ce înseamnă cam 150 de lei/kg. Pentru cei cărora nu le plac nici fructele de mare, nici peștele, poate fi cam costisitor. Au, însă, și garnituri, iar porțiile mi s-au parut foarte generoase.
Moneda și costuri
Moneda Bulgariei este leva, dar La Dalboka se poate plăti și în lei sau cu cardul. Dacă vreți să aveți leva la voi, puteți schimba, atât înainte de vamă, cât și după, când stați să luați vignietă. Exchange-ul de pe partea bulgărească are un curs puțin mai bun: 1 leva=2.38 lei față de 2.39 lei.
Vignieta se poate plăti în lei, euro sau leva. Pentru mașinile mici nu se vinde vignietă de o zi. Vignieta costă 15 leva pentru o săptămână, 30 de leva pentru o lună. În euro, vignieta pe o săptămână costă 8 euro, iar în lei 40, deci mai mult decat în leva sau euro. Noi am ales să plătim în euro. Vă recomand să căutați o benzinărie de unde să luați vignieta din România, pentru a nu sta prea mult la intrare în Bulgaria.
La Dalboka, două persoane am mâncat pe săturate cu 35 leva (82 lei), inclusiv pâine și apă.
Ce poti face pe langa dalboka?
Dacă vrei să mai stai un pic pe litoralul bulgar, în apropriere se află:
- Cap Kaliakra – aici poți sta cu ușurință o oră-două, rătăcind printre ruinele fortăreței de aici și admirând contrastul dintre marea agitată si marea limpede din cele două părți ale capului
- Ferma de melci – aici am reușit totuși să gust melci. Se poate face și un tur al fermei, iar panoul cu organele unui melc m-a surprins. Nu aș fi crezut ca are un organism atât de complex. Sunt prezentate speciile de melci comestibile și modul de creștere.
- Balcik – orașul iubit de Regina Maria, cu palatul și grădinile. Acesta se află la 30 km de fermă.
- Plaja de la Ezerets, Shabla și Tyulenovo.
Vouă vă plac scoicile? Ați fost la Dalboka? Ce alte ferme de midii în care se poate mânca ați mai încercat?
Salvează articolul pentru mai târziu!
Travel With A Spin contains affiliate links. If you make a purchase through these links, I will earn a commission at no extra cost to you. Thanks for reading!