Tulcea – 15 obiective turistice de vizitat

Monumentul Independentei - obiective turistice din Tulcea

Tulcea este cunoscută mai ales ca și „poarta de intrare” în Delta Dunării. Mulți dintre cei care ajung în acest oraș, nu zăbovesc, ci merg direct către locul în care îi așteaptă barca sau șalupa ce îi va duce în locația aleasă din Delta Dunării. Nu ți-aș recomanda niciodată să te limitezi la vizitatul orașului sau să amâni plecatul în adevărata deltă pentru a vedea Tulcea. Cu toate acestea, dacă ajungi cu câteva ore sau o seară mai devreme, orașul Tulcea dispune de câteva obiective turistice cel puțin interesante.

Despre Tulcea

Municipiul Tulcea este situat în sud-estul României, în partea de nord a Dobrogei, pe Dunăre, la intrarea în deltă. Orașul a fost menționat documentar pentru prima dată în secolul al III-lea, când purta numele de Aegyssus. Așezarea este menționată și în scrierile lui Ovidiu, poetul latin exilat la Marea Neagră. A făcut parte succesiv din Imperiul Bizantin și din cel Otoman. De asemenea, datorită poziției sale a atras tot felul de naționalități. Așa se explică faptul că 10% din populația orașului este formată din minorități: ruşi, lipoveni, ucraineni, tătari, italieni, armeni, ungari, germani, rromi, greci şi evrei.


CITEȘTE ȘI: DELTA DUNĂRII – OBIECTIVE TURISTICE ȘI CE POȚI SĂ FACI


Delta Dunarii - obiective turistice din Tulcea

Cum ajungi în Tulcea?

În Tulcea se poate ajunge cu mașina personală, trenul sau microbuzul. Pentru a ajunge cu mașina personală pe cel mai scurt drum din București, trebuie să te îndrepți către Slobozia, iar apoi să traversezi Podul Giurgeni-Vadu Oii. Vei ajunge în Hârșova. De acolo mai ai de făcut aproximativ 100 km prin nordul Podișului Dobrogei până în Tulcea.

Unde te poți caza în Tulcea?

  • Hotel Insula – un hotel curat și frumos, amplasat pe o mică insulă de lângă gară, cu vederi superbe asupra Lacului Ciuperca. Hotelul dispune și de parcare și restaurant.
  • Mia Apartament – oferă oaspeților un apartament cu un dormitor, baie, bucătărie complet utilată și balcon cu vedere la lac.
  • Vila Mara – pensiunea oferă camere cu baie privată aproape de centrul orașului. Oaspeții au la dipoziție, de asemenea, o grădină.

CITEȘTE ȘI: CONSTANȚA – TOP 20 OBIECTIVE TURISTICE


Satul pescăresc tradițional - obiective turistice din Tulcea

Obiective turistice din Tulcea

1. Piața Civică din Tulcea

Piața Centrală, numită și Piața Civică, se află în mijlocul orașului. Ca în multe alte orașe, în piață se află o fântână arteziană și o statuie. De data aceasta este vorba de cea a lui Mircea cel Bătrân. În weekenduri, aici se desfășoară diverse evenimente.

2. Centrul Muzeal EcoTuristic Delta Dunării – obiective turistice din Tulcea

Centrul Muzeal EcoTuristic Delta Dunării, numit și Acvariul Tulcea, este locul unde se află cele mai mari și complexe acvarii din țară. Unele dintre ecosistemele pe care muzeul le promovează în cadrul său sunt, bineînțeles, cele specifice Deltei Dunării. Poți vedea specii de pești, păsări, mamifere și plante din zonă, dar și să afli mai multe despre viața locuitorilor deltei. Acvariile moderne de aici sunt una dintre cele mai frumoase atracții din oraș, atât pentru turiști, cât și pentru localnici. În ele au fost amenajate tuneluri și cilindri, astfel încât să poți observa mai bine peștii. Contra cost, poți fi însoțit și de un ghid care să îți dea mai multe informații despre speciile prezentate.

Morunul din Tulcea

3. Muzeul de Etnografie și Artă Populară – obiective turistice din Tulcea

În cadrul muzeul se poate vedea expoziția Multiculturalitate dobrogeană, varietatea etniilor din zonă fiind emblematică pentru oraș și județul omonim. Astfel vizitatorii pot să înțeleagă mai bine identitatea culturală a unora dintre minoritățile care s-au stabilit în zonă de-a lungul timpului. Sunt prezentate locuințe tradiționale și portul popular specifice românilor, aromânilor, slavilor, turcilor, tătarilor, bulgarilor, grecilor sau lipovenilor. Copiii și nu numai pot învăța mai multe despre ocupațiile și meșteșugurile tradiționale: agricultură, viticultură, pescuit, olărit, prelucrarea fierului sau a lemnului.

4. Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea

Muzeul deține o colecție impresionantă de artefacte care atestă prezența civilizației în zona Dobrogei încă din epoca de piatră. Se pot vedea obiecte din ceramică, unelte și arme folosite de localnici în diferite perioade istorice. Multe dintre ele au fost aduse de la cetățile antice descoperite în Dobrogea. Unele exponate datează din perioada grecească, romană, bizantină sau medievală. Dar acestora li se adaugă și unele mai recente, din epoca modernă sau contemporană.


CITEȘTE ȘI: CONSTANȚA – 10 MUZEE CARE MERITĂ VIZITATE


5. Muzeul de Artă din Tulcea

Clădirea în sine este un monument istoric, funcționând pe rând ca Palat Administrativ, sediu al Prefecturii, al Sfatului Popular, iar acum al Muzeului de Artă. Pe lângă frumusețea clădirii în stil neo-clasic, vizitatorii pot vedea în interior picturi, sculpturi, icoane, schițe, plăci de gravură și piese de artă decorativă orientală. Aici sunt găzduite opere semnate de  Nicolae Tonitză, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Jean Al. Steriadi, Nicolae Grigorescu, Ion Ţuculescu, Ion Jalea, Oscar Han, Corneliu Baba sau Victor Bauner.

6. Monumentul Independenţei – obiective turistice din Tulcea

Monumentul ridicat pe una din colinele orașului în cinstea eroilor căzuți în Războiul de Independență a României a devenit un simbol al orașului. Parcul în care se află monumentul este unul dintre cele mai animate locuri din oraș. Chiar dacă nu ajung la muzee și celelalte obiective turistice din Tulcea, majoritatea turiștilor urcă dealul până la acest monument. De sus se poate vedea orașul, dar și ruinele cetății Aegyssus. Cea mai frumoasă panoramă se vede la apus.

Monumentul Independentei - obiective turistice din Tulcea

7. Ruinele Cetății Aegyssus – obiective turistice din Tulcea

Ruinele cetății din secolul al IV-lea î.Hr. se află în parte de est a orașului Tulcea, chiar pe Dealul Monumentului. Cetatea Aegyssus a avut cândva rol militar. Încă din antichitate, a fost un important port în comerțul de tranzit. Cetatea a avut, în vremurile sale de glorie, șapte turnuri, din care putea fi controlat traficul fluvial spre și dinspre Dunăre.

8. Catedrala Sf. Nicolae

Cel mai cunoscut lăcaș de cult din oraș este Catedrala Sf. Nicolae, un adevărat monument de arhitectură românească. Biserica a fost construită în anul 1865, când Dobrogea se afla sub stăpânire otomană. Pe acea vreme a fost singurul lăcaș de cult de rit ortodox tolerat în marele imperiu.


CITEȘTE ȘI: JUDEȚUL DÂMBOVIȚA – TOP 15 OBIECTIVE TURISTICE


Delta Dunarii - obiective turistice din Tulcea

9. Satul pescaresc tradițional – obiective turistice din Tulcea

La ieșirea din Tulcea spre Mahmudia se află satul pescăresc tradițional, unul dintre cele mai noi obiective turistice din Tulcea. Pe o suprafață de aproape 3 ha sunt reprezentate cele trei brațe ale Deltei Dunării, sub formă de alei pe care vizitatorii se pot plimba. Casele de pe cele trei „brațe” sunt specifice fiecărui sat din deltă. Pe lângă case pescărești, se pot vedea mori de vânt și o bisericuță. La final, te poți opri la cherhana sau bufet pentru o gustare.

Satul pescăresc tradițional - obiective turistice din Tulcea

10. Faleza

Faleza orașului a fost construită cu scopul de a feri localnicii de posibilele inundații. Acum, ea a devenit unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Tulcea. Aici poți lua masa la una dintre terase, în timp ce admiri priveliștea către Dunăre și portul plin de vase și bărci. Tot aici este foarte probabil să te aștepte și barca sau șalupa care te va duce în Delta Dunării.

Faleza - obiective turistice din Tulcea

11. Parcul Ciuperca – obiective turistice din Tulcea

Parcul din jurul lacului Ciuperca a fost modernizat în anul 2010. Fântâna arteziană de aici are cea mai lungă perdea și cascadă cu cădere liberă de apă din țară. Aceasta este pusă în valoare seara printr-un joc de lumini spectaculos. În jurul lacului au fost amenajate o zonă de promenadă, o plajă și o pistă de biciclete. Pe timp de iarnă, tot aici se amenajează și patinoarul.

Locomotiva langa Lacul Ciuperca

12. Casa Avramide – obiective turistice din Tulcea

Casa Avramide a fost construită la finalul secolului al XIX-lea pentru Alexandru Avramide, un bogat comerciant de origine greacă. În acel moment era considerată o locuință de lux. Este unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Tulcea. Se remarcă prin ușa în două canate decorate cu stucatură, plafoanele picatate și o scară monumentală din mozaic de marmură.

13. Moscheea Azizie

În Tulcea se află și cea mai mare moschee construită de Imperiul Otoman în Dobrogea. A fost ridicată în anul 1877, pe vremea lui Izmail Pașa. Geamia a fost declarată monument istoric și de arhitectură, fiind unul dintre cele mai importante obiective turistice religioase din Tulcea.


CITEȘTE ȘI: CLUJ – TOP 17 ATRACȚII ȘI OBIECTIVE TURISTICE


14. Sinagoga

Templul Coral sau Sinagoga din Tulcea este deschisă turiștilor pentru vizitare gratuit. A fost construită la finalul secolului al XIX-lea, când în Tulcea exista o importantă minoritate evreiască. Arhitectura sa este deosebită pentru religia iudaică. Clădirea impunătoare se remarcă prin fațada simetrică având două turnuri robuste. Este singura care s-a păstrat din cele trei sinagogi care au existat în Tulcea. Candelabrele și mozaicul de pe podea sunt la fel de vechi ca și sinagoga.

15. Delta Dunării – obiective turistice din Tulcea

Cum majoritatea turiștilor care ajung în orașul Tulcea se îndreaptă către deltă, chiar și doar pentru câteva ore, nu am cum să închei articolul fără a menționa Delta Dunării. De altfel, municipiul este cunoscut și ca poarta Deltei Dunării. O excursie cu barca prin deltă este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face, dacă ajungi prin acest colț de România.

Razim Tulcea

Tulcea este un important centru turistic, datorită apropierii față de Delta Dunării, a propriilor sale obiective turistice, dar și a celor din zonă. Municipiul se află în Dobrogea, un loc încărcat de istorie și are legături rutiere bune cu Cetatea Histria, Enisala, Babadag sau Niculițel. Amatorii de drumeții și peisaje pitorești, vor fi încântați și de o excursie în Munții Măcin, cei mai vechi și erodați munți din țară.

Travel With A Spin contains affiliate links. If you make a purchase through these links, I will earn a commission at no extra cost to you. Thanks for reading!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *