Scurt ghid pentru închirierea unei mașini

car_unsplah

Ani de zile am fost sceptică referitor la închirierea unei mașini. De ce anume ai nevoie? Cum se face? Ce companii sunt în regulă și care ar trebui evitate? Cum găsești cele mai bune prețuri? Ce tip se asigurare să cumperi? Cum inspectezi mașina la început și la final? La fel ca tine, mi-am pus o mie de întrebări. Apoi am plecat în Islanda. Cum poți vizita Islanda fără mașină? Excursiile de o zi sunt scumpe și făcute pe grabă, pe distanțe destul de mici, pornind din Reykjavik. Nu mi s-a părut cea mai bună idee. Abia atunci am început să mă interesez cu adevărat. Între timp am închiriat mașini în Islanda, Iordania, Germania, Belgia, Malta și alte țări. Am avut chiar și un mic incident, dar asigurarea a acoperit costurile. Totul e bine când se termină cu bine!

De ce anume ai nevoie pentru închirierea unei mașini?

În primul rând, în funcție de destinație, asigură-te că deții tipul de card de care ai nevoie. În Islanda, Iordania și câteva insule italiene, nu poți închiria mașină fără card de credit. Acesta este diferit de cardul de debit pe care ne încasăm salariul. Unele țări, ca Germania, îl acceptă și pe cel de debit, dar trebuie să fie neapărat embosat. Interesează-te înainte să închiriezi mașina sau fă-ți și un card de credit pentru a fi sigur.

Vei avea nevoie de cartea de identitate (sau pașaport în unele țări) și de carnetul de șofer. Cel care va conduce mașina trebuie să aibă cel puțin un an de experiență. Uneori companiile pun anumite restricții privind vârsta șoferului. Citește condițiile de închiriere înainte de a plăti. Ele diferă chiar și pe același site, în funcție de compania care închiriază efectiv mașina și de locație.

important Info la închirierea unei mașini
Citește cu atenție tabul cu informațiile importante

Unde ai voie să folosești mașina? Trebuie să plătești taxe suplimentare pentru a ieși cu ea din țară? Care este franșiza asigurării? Ce este inclus în asigurarea de bază dată de compania de asigurări? Se aplică vreo taxă suplimentară dacă preiei sau înapoiezi mașina în afara orelor tradiționale de program? Este posibil acest lucru? Câți km ai voie să mergi cu mașina? Ai nevoie să iei și altceva, în afară de mașină (GPS, scaun de copil, etc.)? Știu că ți se pare mult de citit, dar în 10-15 minute vei ști toate astea și te vei scăpa de multe necazuri ulterioare.

De ce fel de mașină ai nevoie?

Gândește-te ce vrei să laci la destinația. Ai nevoie de un 4×4? Câți oameni veți fi în mașină? Ai nevoie de una mai mare sau mai mică? Vei avea vreun copil cu tine? Așa vei filtra mai ușor mașinile și decizia finală o vei lua mai ușor și mai rapid.

Extras la închirierea unei mașini
Extra-uri care se pot adăuga mașinii, dar costă suplimentar

Unde găsești mașina potrivită?

Îți recomand să închiriezi mașina online. Prețurile sunt mai mici, ai mai multe opțiuni și timpul necesar pentru a citi informațiile cum trebuie și a alege mașina potrivită. Există mai multe site-uri. Am căutat de mai multe ori pe o parte din ele și mereu am ajuns să închiriez prin cars-scanner. Întotdeauna au avut cele mai bune prețuri pentru ceea ce aveam nevoie. Se poate folosi acest voucher pentru o reducere suplimentară. (nu este link de afiliat, nu am nici un beneficiu din asta).

car discount voucher pentru închirierea unei mașini
Voucher pentru cars-scanner

Reducerea nu se aplică pentru toate mașinile, nu este de 50%, dar dacă faci o căutare cu voucher și una fără, vei observa diferențele. Nu este link de afiliat, nu am nici un beneficiu din asta. Este doar o lecție pe care am învățat-o. Caută să închiriezi cât mai din timp, pentru a plăti mai puțin. De obicei, dacă anulezi cu cel puțin 24 de ore înainte, îți primești banii înapoi. Din nou, citește cu atenție condițiile de închiriere înainte de a plăti.

Sfaturi pentru un preț mai bun

De cele mai multe ori este mai avantajos să închiriezi pentru două zile în loc de una. Când am organizat excursia în împrejurimile Hanovrei, am fost surprinsă să descopăr că diferența de preț era de doar 3 euro între închirierea mașinii pe o zi, respectiv două. De asemenea, contrar cu ceea ce vei citi pe alte bloguri, adesea este mai ieftin să preiei mașina din aeroport. De obicei nu sunt taxe suplimentare pentru orele din afara programului, iar când am făcut o simulare cu preluarea mașinii din centrul orașului, chiar și în timpul zilei, prețurile erau mai mari. Nici nu mai spun că este mult mai comod să aterizezi, să te urci în mașină, să te plimbi în voie, să o returnezi și să pleci înapoi spre casă.

Without Voucher City Car rent
Prețul închirierii unui Volkswagen Up din centrul Hanovrei pentru două zile fără voucher
car From City With Voucher
Prețul închirierii unui Volkswagen Up din centrul Hanovrei pentru două zile cu voucher
Car From Airport With Voucher
Prețul închirierii unui Volkswagen Up din aeroportul Hanovrei pentru două zile cu voucher
Car rent one day
Prețul închirierii unui Volkswagen Up din aeroportul Hanovrei pentru o singură zi cu voucher. Fii atent cât de mică e diferența!

Am făcut aceleași simulări pentru Luxemburg, Bruxelles și Nuremberg. De fiecare dată închirierea unei mașini era mai ieftină din aeroport. Diferența de preț între o zi și două e nesemnificaivă. În același timp, prețul asigurării opționale/zi scade dacă închiriezi pe mai multe zile.

Asigurarea inclusă vs. asigurarea opțională!!!

Atunci când ridici mașina, agentul te va întreba: „Doriți să luați de la noi și asigurarea suplimentară?” Dacă ai ajuns până aici fără ea, garantat este cea mai scumpă asigurare pe care o puteai face.

Clar ai nevoie de asigurare opțională. Nu se știe niciodată ce se va întâmpla. Cea inclusă în prețul închirierii nu este suficientă. Are o franșiză de aproximativ 1000 euro (chiar 1650 euro în Malta), pe care va trebui să îi scoți din buzunar, în cazul unui eveniment nefericit. În plus, de multe ori daunele sunt minore, se încadrează în franșiza respectivă și tot tu vei plăti paguba.

Insurance Basic car rent
Acoperirea asigurării incluse, franșiza și prețul asigurării opționale direct de la compania de închiriere

Aici intervine asigurarea suplimentară. Cea pe zi, vândută de compania de închiriere, nu de o altă comanie de asigurare, este scumpă. Are avantajul că nu trebuie să mai plătești nimic pentru pagube și, de multe ori, nici măcar să inspectezi mașina. Dacă alegi această variantă, citește cu atenție clauzele. Unele asigurări nu elimină franșiza, ci doar o coboară în jurul sumei de 300 euro.

Opțiune de asigurare mai ieftine

Până acum 10 luni am achiziționat asigurarea de la Axa, recomandată de cars-scanner. Am fost nevoiți și să cerem o despăgubire pentru o zgârietură. Fiind făcută printr-o firmă de asigurări, nu prin compania de închiriere, aceasta ne-a oprit costurile reparației. Însă nu se plătește cash, ci se ia suma de pe cardul de crediit. După ce am trimis documentele necesare la Axa ne-am primit înapoi până la ultimul ban.

Axa Insurance
Acoperire și preț pentru asigurarea de la Axa. Prețul pe zi scade o dată cu creșterea numărului de zile

Dacă nu închiriezi des, aceasta este asigurarea pe care o recomand. Simplă,  mult mai ieftină și își face treaba. Dacă inchiriezi des, posibil să îți dorești o asigurare anuală. Din aceasta avem noi acum, având în vedere că la finalul anului trecut am închiriat 3 mașini în mai puțin de două luni. Nici măcar nu știam că există o astfel de asigurare până nu am avut nevoie de ea.  Noi am ales Icarhireinsurance datorită review-urilor pozitive. Sunt mai multe companii care oferă acest tip de asigurare, dar unele nu sunt disponiile în anumite țări. De câteva luni nu mai este disponibilă nici cea achiziționată de noi pentru români. În momentul acesta, o poți face doar dacă ai și altă cetățenie. A noastră expiră la final de octombrie și probabil vom reveni la Axa.

Inspecția mașinii

Atunci când ridici mașina, verific-o împreună cu personalul și fă poze cu daunele vizibile. Este foarte important! În ultima noastră excursie am observat un defect ce nu apărea în contractul de închiriere. A fost adăugat pe loc, înainte să plecăm cu mașina. Fă la fel și la înapoierea mașinii. Dacă apar daune la final, fă poze pentru a le trimite companiei de asigurări. Nu te baza pe cei de la compania de închiriere. Noi am uitat să facem când am avut incidentul din Iordania și practic am ajuns să ne rugăm de cei de acolo să ni le trimită, ceea ce nu s-a întâmplat. Fă propriile tale fotografii! Am avut noroc, am fost despăgubiți și fără ele, doar pe baza actelor de constatare, dar e mai bine să le ai și să dormi liniștit.

De la țară la țară

Înainte de a te urca în mașină, citește puțin legislația țării în care ajungi. Se conduce pe partea dreaptă sau pe cea stângă? Cât este limita de alcool acceptată? S-ar putea să te surprindă, dar multe țări permit un consum în cantități rezonabile. Caută date, filmulețe sau alte informații referitoare la traficul de la destinație. De exemplu, nici nu m-aș gândi să închiriez mașină în Sri Lanka. E nebunie curată! Nu cred că un șofer european ar reuși să iasă din Colombo cu mașina nezgâriată. În alte țări, cum ar fi Islanda, închirierea unei mașini este aproape o necesitate. Există chiar și un filmuleț amuzant care ușurează viața șoferilor. Acolo ai avea mai multe șanse să dai peste o oaie în mijlocul străzii decât peste o altă mașină sau un om.

Sper că ți-am răspuns la întrebările referitoare la închirierea unei mașini. Dacă mai ai și altele, nu ezita să mă întrebi, poate am răspunsul.

Scurt ghid pentru închirierea unei mașini

Ai închiriat vreodată o mașină? Cum a fost? Ai de gând să închiriezi?

Travel With A Spin contains affiliate links. If you make a purchase through these links, I will earn a commission at no extra cost to you. Thanks for reading!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *