Piețele de Crăciun din Germania sunt faimoase în întrega lume. Timp de 4 săptămâni înainte de marea sărbătoare, centrele orașelor din toată țara sunt împânzite cu luminițe și ornamente. Nuremberg este una dintre primele destinații care îmi vine în minte pentru planificarea unei excursii prin piețe de Crăciun. Nici nu e de mirare, având în vedere că orașul nu dispune de una, ci de 3 astfel de piețe. De asemenea, poziția sa în raport cu alte orașe cu piețe de Crăciun deosebite îl transformă într-o bază foarte bună pentru o astfel de excursie tematică.
În primul rând, înainte de a face un scurt tur al piețelor, ar trebui să afli că majoritatea se închid foarte devreme, cel puțin după părerea mea. Dacă ai impresia că vei petrece până noaptea târziu, te înseli. Cele mai multe (în afară de cele din Nuremberg mai precis) se închid la 19:30-20:00. Cele din Nuremberg în jur de ora 22:00. Nu știam asta și am fost surprinsă. Ar trebui să fii conștient atunci când îți stabilești itinerariul.
Dacă iei o băutură, ți se va cere și o „garanție” pentru cană. Aceasta variază între 1.5 euro în Rothenburg ob der Tauber și 3 euro în Nuremberg. Poți returna cana și să îți primești banii înapoi sau o poți păstra ca și suvenir. Noi ne-am întors cu o colecție frumușică.
1. Christkindlemarkt (Nuremberg)
Aceasta este cea mai mare piață de Crăciun din și de pe lângă Nuremberg. Se întinde în fața Bisericii Frauenkirche și în jurul Fântânilor Frumoase. Acest lucru o face și mai plină de farmec și culoare. Poți vedea piața și din turnul bisericii pentru 3.5 euro între 17:00 și 21:00. Localnicii iau piața principală în serios. Vei găsi chiar și o hartă a căsuțelor din lemn aici.
Poți gusta produse tradiționale, de exemplu, cârnăciori din Nuremberg, atât de subțiri și de mici încât pot fi strecurați prin gaura cheii. Ceea ce se și întampla în epoca medievală. Cand o familie nu avea voie să părăsească locuința din diferite motive, era hrănită pe gaura cheii cu astfel de cârnăciori.
Încearcă și niște turtă dulce tradițională și Feuerzangenbowle, adică vin fiert cu rom caramelizat. Suvenirul tipic este Zwetschgenmaennla, un omuleț făcut din prune uscate și nuci.
2. Kinderweihnacht (Nuremberg)
Este o piață de Crăciun de dimensiuni mai reduse, conectată de cea principală și făcută special pentru copii. Aici vei găsi caruseluri și un trenuleț pentru a le da o ocupație copiilor cât timp părinții iau o scurtă apuză și savurează un vin fiert. Fiecare căsuță din această mică piață are pe acoperiș o scenetă dintr-o poveste îndrăgită de copii: Hansel și Gretel, Albă ca Zăpada și cei 7 pitici etc.
3. Piața orașelor înfrățite (Nuremberg)
Ar trebui să aducă un suflu internațional. Fiecare oraș înfrățit cu Nuremberg are propria sa căsuță: Antalya (Turcia), Kharkiv (Ucraina), Glasgow (Scoția), Gera (Thuringia), Cracovia (Polonia), Nice (Franța), Praga (Cehia), San Carlos (Nicaragua), Shenzhen (China), Kavala (Grecia), Skopje (Macedonia), Atlanta (SUA), alături de alte comunități partenere – Bar (Muntenegru), Brașov (România), Santiago de Cuba (Cuba), Kalkudah (Sri Lanka) și Verona (Italia). Am avut mari așteptări de la această piață și am crezut că va fi preferata mea. Însă era aproape goală la orice oră. Ar putea fi minunată, după cum sugerează numele, ar trebui să simți că faci înconjurul lumii în perioada de Crăciun. Mă așteptam să văd niște obiceiuri și elemente tradiționale legate de sărbătoare din diferite țări. Aș fi vrut șă fie un obiectiv cultural și comercial. Ceea ce am văzut m-a dezamăgit. Oferta era extrem de limitată și asemănătoare cu ceea ce se găsea la restul căsuțelor: eșarfe, lănțișoare și vin fiert (grecesc). Grecii chiar fierb vinul, oare??? Păcat, mai ales că oamenii chiar erau din țările pe care le reprezentau. Am simțit că această piață ar putea fi muuuult mai mult de atât.
4. Fürth
Piața din Fürth a fost prima piață germană de Crăciun în care am ajuns. A fost o experiență surprinzătoare și chiar și după ce am vizitat mai multe dintre ele, tot o consider frumoasă. Căsuțele din lemn sunt aranjate sub forma unui labirint, iar când în sfârșit reușești să ieși din el, vei fi ajunge față în față cu o uriașă piramidă de Crăciun.
5. Erlangen
Piața de Crăciun din Erlangen este departe de a fi preferata mea. E foarte mică și îngrămădită. Dacă ar fi ceva mai mare, ar putea fi cu adevărat specială și chiar este o groază de spațiu pe care l-ar putea folosi, aflându-se în piața gigantică din fața Palatului Baroc din Erlangen. Locația este destul de drăguță și peste tot este împrăștiat rumeguș de pin, ceea ce face ca mirosul să fie destul de „crăciunesc”. Câteva truchiuri de copac sculptate și muzica latino din difuzoare o fac și mai diferită de suratele sale.
6. Bamberg
Bamberg a fost marea surpriză a excursiei. Nu aveam așteptări prea mari de la el, dar acest orășel știe să se facă plăcut în orice moment al anului. Este plin de culoare, are alei pietruite, propria bere tradițională cu aromă de bacon (încearcă berea afumată de la Schenkerla) și multe alte lucruri care m-au surprins plăcut.
În ceea ce privește piețele de Crăciun, are chiar două. Una este foarte mică, pe o alee de pe lângă St. Johanniskapelle. Este, de fapt, o piață a meșteșugarilor. A doua se află în inima orașului, în Maximiliansplatz. Piesa centrală a pieței este o scenetă a nașterii Domnului care se modifică pe măsură ce se apropie Crăciunul. Standuri din lemn sunt amenajate și pe străduțele din jur, până la Fântâna lui Neptun, unde tronează un mare brad de Crăciun.
7. Würzburg
Acest oraș are, de asemenea, două piețe de Crăciun. Piața de meșteșuguri din curtea primăriei este deschisă doar în weekend-uri. Artizanii expun broderii, ceramică, obiecte din metal, jucării din lemn, globuri din sticlă pictate manual și îngerași decorativi. Poți să-i urmărești pe unii dintre iei în timp ce lucrează și mi s-a părut cea mai interesantă piață de meșteșugari dintre cele în care am ajuns. Piața principală beneficiază de una dintre cele mai drăguțe locații, între Marienkapelle și Falkenhaus. Distrează-te gustând cârnațul picant de jumătate de metru și niște dampfnudeln tradiționali cu varză murată și bacon. Sunt delicioși!
8. Rothenburg ob der Tauber
În acest mic oraș de pe Tauber, ai impresia că e tot timpul Crăciun. Nu doar că există un muzeu al Crăciunului și un magazin de Crăciun deschise tot anul, dar străduțele sale par scoase dintr-un film Disney de Crăciun. Căsuțele ca de turtă dulce, străduțele pietruie, turnurile, pasajele și panourile publicitare vintage din fața magazinelor te fac să te aștepți ca Moșul să apară de nicăieri în orice moment. Și ai șanse chiar să dai peste el în timp ce cântă în piața principală.
Aici am avut un sentiment diferit, de comunitate. Piața de Crăciun se întinde prin mai multe piețe și pe alei, dar nu este foarte aglomerată. Au și un alt sistem de distribuție și colectare a cănilor. Acestea nu aparțin unui anume stand. Se returnează într-un singur loc, unde poți vedea și modelele din anii anteriori. Asta mi-a accentuat sentimentul de comunitate. Poți să te relaxezi într-o zonă făcută special pentru asta sau să urci în turnul primăriei pentru cea mai bună priveliște asupra orașului și a pieței. Încearcă un Schneeball, o specialitate locală. Se găsesc la toate patiseriile din oraș cu 3 euro sau în piață cu 4.5 euro. Sunt la fel de buni. Cel tradițional este ca o mingiucă din aluat presărată cu zahăr pudră, dar se găsește și cu diferite umpluturi.
Un tur al piețelor de Crăciun din Germania este o modalitate bună de a intra în atmosfera specifică sărbătorii. Învață câteva cuvinte în germană care s-ar putea să îți fie utile, bea vin fiert sau punch de ouă, gustă niște gustări tradiționale și caută-l pe Moș Crăciun. S-ar putea să fie chiar după colț!
Ai vizitat vreo piață de Crăciun din Germania? Cum a fost? Ți-ar plăcea să vezi și altele?
Travel With A Spin contains affiliate links. If you make a purchase through these links, I will earn a commission at no extra cost to you. Thanks for reading!