Sighișoara – obiective turistice, istorie și legende

Turnul cu Ceas si Coridorul Doamnelor Batrane din Sighisoara

Cetatea Sighișoarei a fost înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO și pe bună dreptate. O excursie în Sighișoara echivalează cu o lecție de istorie în desfășurare, aceasta fiind singura cetate medievală locuită din Europa. Pe lângă faptele sigure, din cărțile de istorie, vizitatorii pot afla și multe mituri și legende locale, care nu apar în nici un manual sau în ghidurile ce prezintă principalele obiective turistice din Sighișoara.

Centrul vechi al Sighișoarei nu este mare și ar putea fi vizitat într-o singură zi. Totuși te sfătuiesc să stai cel puțin două zile. Astfel vei avea timp să te bucuri de atmosferă, să descoperi și locuri mai puțin turistice din Orașul de Jos și să vezi cetatea pe timp de noapte.

Cu străzile ei pietruite, casele pline de culoare, cafenelele cochete și centrul pietonal (doar localnicii au voie să treacă de ziduri cu mașina), este greu să nu îți placă Sighișoara. Uneori centrul vechi poate fi cam aglomerat, dar tot vei găsi o uliță mai puțin frecventată pentru câteva momente de liniște. Mai jos găsești principalele obiective turistice din Sighișoara, precum și recomandări pentru organizarea excursiei.

Sugestie de cazare:

  • Hotel Casa Wagner – un hotel aflat în inima cetății, într-o clădire veche, cu un design specific. Am stat și noi acolo pentru două nopți și ne-a făcut o impresie bună. Prețurile sunt accesibile, iar mâncarea a fost bună.

CITEȘTE ȘI: TOP 15 ORAȘE PENTRU UN WEEKEND ROMANTIC ÎN ROMÂNIA


Biserica din Deal dinspre Piata Cetatii

Case colorate de prin cetate

Scurt istoric

Sighișoara este un mic oraș din județul Mureș a cărui istorie a început încă din secolul al XII-lea. Pe atunci, regele Ungariei încuraja mutarea saxonilor în zonă pentru a-l ajuta să apere granițele regatului de invaziile otomane și tătare.

Meșteșugari și negustori germani  au venit în această zonă și au construit șapte orașe fortificate pe care le vizităm acum fascinați. Unul dintre acestea este Sighișoara (Schaasburg), care a devenit rapid un important centru comercial și meșteșugăresc datorită poziției sale, în curbura arcului carpatic, lanț montan ce a format o graniță naturală între Europa și estul controlat de otomani.

În perioada de apogeu, din secolul al XVII-lea, în oraș existau 19 bresle meșteșugărești. Acestea nu erau responsabile doar de bunăstarea economică a așezării, ci și de apărarea acesteia. Astfel au apărut turnurile breslelor. Inițial au fost 14, dar astăzi mai pot fi văzute doar 9.

Celelate șase orașe medievale construite de saxoni sunt Sibiu, Bistrița, Brașov, Cluj, Sebeș și Mediaș.

Casa cu Cerb

Sighișoara – obiective turistice din Orașul de Sus

Cele mai cunoscute obiective turistice din Sighișoara se află în interiorul zidurilor cetății. Centrul istoric se remarcă prin ulițe pietruite, piețe, biserici impresionante și turnuri din patră. Dacă preferi să îl descoperi în compania unui ghid care să îți dezvăluie poveștile ascunse între zidurile cetății, poți să te alături acestui tur de două ore.


CITEȘTE ȘI: SIBIU ȘI LEGENDELE LUI SECRETE, ROMÂNIA


Casa Venetiana din Sighisoara
Casa Venețiană din Sighișoara

Turnul cu Ceas

Turnul cu ceas, principalul punct de intrare în cetate, este singurul turn care nu s-a aflat în grija unei bresle. Între secolele al XIV-lea și al XVI-lea acesta a găzduit Sfatul Orășenesc. În anul 1676 acoperișul original al turnului a ars. Ulterior acesta a fost refăcut de mai multe ori, până a ajuns la înfățișarea din prezent, în anul 1894. Atunci vechea învelitoare a fost acoperită cu țigle smălțuite multicolore. Legenda spune că globul de aur din vârf a fost pus acolo de un uriaş.

Cu o înălțime de 64 de metri, turnul domină aproape orice colț al cetății și al Orașului de Jos. Pasajul de sub turn face legătura dintre Orașul de Sus și cel de Jos. Turnul este precedat de o barbacană cu două porți, formând ansamblul Porții din Față. În curtea barbacanei a fost amenajat în secolul al XIX-lea „Coridorul doamnelor bătrâne”.

Ceasul de la ultimul nivel al turnului, o adevărată minunăție, a fost construit în Elveția, țară renumită pentru calitatea ceasurilor sale. De altfel, se spune că ceasul din turn nu o ia niciodată înainte și nu rămâne în urmă. Deci poți să îți fixezi ceasul după el.

Acesta este decorat cu figurine. Pe partea dinspre Orașul de Jos se află cele șapte zile ale săptămânii simbolizate de zeități greco-romane (Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn și Soarele). Ele sunt instalate pe o roată, care se învârte la miezul nopții, marcând schimbarea zilei. Spre cetate se află alte figurine alegorice: Zeița Păcii, cu o ramură de măslin în mână, un toboșar care bate sferturile de oră, Zeița Dreptății, cu o balanță în mână, și Zeița Justiției, legată la ochi și cu sabia ridicată. Acestora li se adaugă doi îngerași, Ziua și Noaptea, care se schimbă la ora 6, respectiv 18.


CITEȘTE ȘI: SASCHIZ – CETATEA ȚĂRĂNEASCĂ ȘI BISERICA FORTIFICATĂ


Turnul cu Ceas din Sighisoara

Turnul cu Ceas din Sighisoara

Muzeul de Istorie din Sighișoara

Turnul cu Ceas nu numai că bucură privirea cu aspectul său, dar adăpostește și muzeul de istorie al orașului. Acesta este singurul muzeu din România organizat pe verticală. În interior se află obiecte meșteșugărești și o machetă a cetății medievale. Poți afla și cum ai fi putut să te alături în epoca medievală uneia dintre breslele locale. Pe măsură ce urci, poți vedea de aproape frumoasele figurine din lemn și mecanismul ceasului.

Din vârful turnului, în trecut se veghea asupra orașului, pentru a putea observa din timp eventualele incendii. Acum nu mai trebuie să fii pompier pentru a avea parte de o priveliște deosebită asupra Sighișoarei și a împrejurimilor. În afară de expoziţia de bază, se pot vizita colecţia de arme medievale şi camera de tortură aflate în casele din fața turnului.

  • Program: 9:00 – 18:30 de marți până vineri, 9:00 – 18:30 sâmbăta și duminica.
  • Preț: 15 RON.

Vedere din Turnul cu Ceas

Casa lui Vlad Dracul, în care s-a născut Vlad Țepeș

În cetatea de pe Târnava Mare se spune că s-a născut domnitorul Vlad Țepeș, cunoscut ca și Contele Dracula. Acesta a condus Valahia în secolul al XV-lea și a folosit diverse metode de tortură pentru a-și pedepsi inamicii, inclusiv execuția prin trasul în țeapă. Totuși, nu a fost un domnitor cu mult mai crud față de alții și a fost iubit de popor.

Porecla Vlad Dracul aparține de fapt tatălui lui Vlad Țepeș. Nu vine de la spiritul răului, așa cum s-ar putea crede la o primă vedere, ci de la ordinul cavaleresc occidental al dragonilor (Ordo Draconum), căruia i s-a alăturat. Vlad Dracul a întrebuințat emblema Ordinului Dragonului pe sigiliul său și pe emisiunile monetare de la Sighișoara.

Bram Stoker i-a adus faima internațională lui Vlad Țepeș prin romanul său, chiar dacă acesta nu prea are baze in realitate. Legăturile lui Vlad cu Transilvania sunt destul de fragile. Cea mai puternică dintre ele este probabil casa galbenă din fața Turnului cu ceas. În ea s-a născut viitorul domnitor în anul 1431 și a locuit până la vârsta de patru ani. În prezent adăpostește un restaurant, iar turiștii pot vedea camera în care se presupune că a copilărit până la frageda vârstă de patru ani.


CITEȘTE ȘI: TÂRGU MUREȘ – TOP 17 ATRACȚII ȘI OBIECTIVE TURISTICE


Casa lui Vlad Dracul, obiective turistice din Sighisoara

Biserica Mănăstirii Dominicane

Impozanta biserică a fost construită de călugării dominicani în anul 1298. Asta înseamnă că este posibil să fie una dintre cele mai vechi biserici din țară. Mai târziu lăcașul de cult a fost preluat de sașii luterani. A suferit pagube importante în urma unui incendiu din anul 1676. La renovările ulterioare a dobândit aspectul de astăzi.

Din patrimoniul bisericii fac parte altarul renascentist din lemn, cristelnița de bronz din 1440 și uriașa orgă încă funcțională din secolul al XVII-lea. Frumoasa colecție de covoare orientale din interior are o poveste interesantă. În secolul al XVI-lea a existat o interdicție de a decora interiorul bisericilor cu icoane și alte imagini figurative. Prin urmare, localnicii bogați se întreceau în a dărui bisericii covoare de preț pentru a împodobi pereții simpli ai casei Domnului. Lângă biserică se află un bust al lui Vlad Țepeș.

Biserica Manastirii, obiective turistice din Sighisoara

Piața Cetății

În era medievală, în Piața Cetății aveau loc majoritatea tranzacțiilor economice, dar și judecarea proceselor din oraș, respectiv execuțiile. Era un loc important în viața comunității. Acum turiștii se adună aici pentru o scurtă pauză într-un decor superb, datorat caselor colorate din jur. Piața Cetății este locul ideal pentru a bea ceva cald sau rece, în funcție de sezon.

Piata Cetatii, obiective turistice din Sighisoara

Casele multicolore de pe străduțele Cetății Sighișoara

Cetatea nu este mare, dar se remarcă prin rândurile de case în culori vii din lungul aleilor pietruite. Acestea au aparținut cândva breslașilor locali. Cele mai multe și-au păstrat aspectul din trecut, iar acum adăpostesc diverse afaceri impulsionate de dezvoltarea turismului: B&B-uri, cafenele și magazine cu suveniruri. Adevărate bijuterii arhitecturale sunt considerate Casa cu Cerb (o clădire roz cu o pereche de coarne de cerb pe un colț), Casa Venețiană și Casa de pe Stâncă.

Proprietarii caselor portocalii, galbene, roz sau verzi sunt obligați să păstreze vechea culoare a acestora, la fel ca cei din centrul Stockholm-ului. Aceasta este menționată într-un catalog din arhiva orașului. Casele din cetate au pereți groși și sunt mai late la bază. Ele au fost construite astfel încât să poată servi în același timp ca locuințe, ateliere de lucru (la parterul mai spațios) și locuri de refugiu.


CITEȘTE ȘI: MUREȘ – CE POȚI FACE ȘI OBIECTIVE TURISTICE DE VIZITAT


Straduta plina de culoare
Straduta plina de culoare

Straduta plina de culoare

Casa cu Cerb

Turnurile breslelor meșteșugărești din Sighișoara

Locuitorii Sighișoarei din epoca medievală au trăit constant cu frica de invazii. De altfel, apariția orașului s-a datorat dorinței regelui Ungariei de a apăra această zonă de otomani. Prin urmare, breslele au avut și datoria de a proteja cetatea. În perioada de apogeu, numărul breslelor din oraș a ajuns la 19.

Breslele meșteșugărești își desfăsurau activitatea după un set de reguli stricte. De exemplu, măcelarii nu aveau voie să țină carnea la loc ascuns, ci doar în văzul cumpărătorilor. Breslele aveau propria lor ierarhie, formată din meșteri, calfe și ucenici. Dacă vrei să afli mai multe despre breslele transilvănene, îți sugerez o vizită la Muzeul Breslelor din Târgu Secuiesc.

În secolul al XVII-lea au existat 4 bastioane și 14 turnuri de apărare, fiecare aflat în îngrijirea unei bresle al cărei nume îl purta. Breasla era responsabilă cu lucrările de mentenanță, dar și cu apărarea, în caz de nevoie. Arhitectura fiecăruia vorbea despre importanța și avuția fiecărei bresle.

În prezent se mai păstrează doar nouă turnuri și două bastioane care se pot vedea urmând conturul cetății. Turnurile rămase sunt Turnul Frângherilor, Turnul Cositorarilor, Turnul Tăbăcarilor, Turnul Cojocarilor, Turnul Blănarilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Fierarilor. Dintre acestea, Turnul Frângherilor este încă locuit de o familie care și-a asumat responsabilitatea de a trage clopotele Bisericii de pe Deal. În Turnul Fierarilor se organizează expoziții temporare de artă, putându-se întra în el pe perioada acestora. Turnul Cizmarilor găzduiește stația locală de radio.

Turnul Fierarilor

Turnul Croitorilor

Scara Școlarilor

Scara Acoperită sau Scara Școlarilor face legătura dintre Piața Cetății și Biserica de pe Deal. A fost construită în anul 1642 ca un pasaj prin care școlarii să poată ajunge în iernile grele în siguranță la liceul de pe deal. Inițial scara avea peste 300 de trepte, dar au „supraviețuit” trecerii timpului doar 176. Treptele sunt împărțite în grupuri de câte șase separate de un spațiu. Aceste grupuri simbolizează zilele săptămânii, iar spațiul dintre ele ziua de duminică. Pereții și treptele scărilor sunt din lemn, fundația din piatră, iar acoperișul din șindrilă. Urcatul treptelor este una dintre experiențele obligatorii cât timp ești în cetatea medievală.

Scara acoperita a scolarilor, obiective turistice din Sighisoara

Biserica din Deal și Cimitirul Evanghelic

La capătul celălalt al Scării Școlarilor vei fi întâmpinat de Biserica din Deal. Aceasta se află pe locul cel mai înalt din cetate și, implicit, mai aproape de Dumnezeu. Construcția în stil gotic este cea mai importantă biserică din Sighișoara și a treia din Transilvania. Restaurarea bisericii în 1934 a scos la lumină vechile fresce acoperite în 1776, conform regulilor reformei. La subsol se află singura criptă cunoscută din Transilvania cu morminte din secolele XVI-XVIII.

Lângă biserica de pe deal se află vechiul cimitir evanghelic. Aici se odihnesc rămășițele saxonilor care au pus bazele orașului Sighișoara. Copacii și pietrele  funerare vechi acoperite de iederă contribuie la crearea unei atmosfere pline de mister.

Biserica din Deal, obiective turistice din Sighisoara

Turnul Franghierilor locuit de clopotarul Bisericii din Deal
Turnul Frânghierilor locuit de clopotarul Bisericii din Deal

Școala din Deal

Educația a jucat un rol important în viața sașilor. Aceștia au fost promotori ai învățământului transilvănean, iar preoții se aflau în centrul procesului educativ. Biserica și școala erau de altfel principalii stâlpi ai comunității săsești. Așa se justifică și apropierea dintre cele două instituții. Pe fațada liceului „Josef Haltrich” stă scris în latină „Fiilor patriei dedicați virtuții și înțelepciunii să le fie sacru lăcaș”.

Magazinele de suveniruri

O parte din talentul breslașilor a supraviețuit, iar în unele magazine poți descoperi obiecte de artizanat frumoase și creative. Totuși s-ar putea să dureze ceva timp să găsești ceva care să merite în marea de produse chinezești expuse.

Case colorate de pe strazile Sighisoarei

Sighișoara – obiective turistice din Orașul de Jos

Trecând prin vechea poartă a orașului de sub Turnul cu Ceas, vei ajunge în partea nouă a localității sau Orașul de Jos. Aici vei remarca ușor o diversitate mult mai mare de stiluri arhitecturale. Privind în sus, vei vedea Turnul cu Ceas și Biserica din Deal și îți vei face o impresie despre ceea ce vedeau otomanii la apropierea de cetatea Sighișoarei. Orașul Nou nu are farmecul centrului istoric, dar ascunde câteva bijuterii puțin cunoscute. În plus, aici sunt câteva restaurante mai bune și cu prețuri mai mici decât în interiorul zidurilor. Ca și dovadă, aici vei găsi și mult mai mulți localnici.

Casa din Orasul de Jos, Sighisoara

Piața Hermann Oberth

Ieșind din cetate pe sub turn, ajungi în Piata Hermann Oberth, în care cândva se desfașurau târgurile și adunările negustorești. Piața poartă numele lui Herman Oberth, unul dintre părinții rachetei și astronauticii. Și aici, ca peste tot în jurul cetății, casele de lemn au fost înlocuite de case din piatră și cărămidă simple, cu un singur nivel, ferestre mici și o poartă mare pentru carele cu fân. Acestea au fost extinse ulterior în secolul al XVII-lea,  când li s-a mai adăugat un etaj.

Prin piață trecea acum un secol trenul Wusch, ce avea incredibila viteză de 10 km/h. Cele trei locomotive ale sale aveau porecle amuzante, ilustrate prin câte un citat: Luther (,,Aici stau, pentru că altfel nu pot”), Galilei (,,Și totuși se mișcă”) și Schiller (,,Târziu veniți, dar veniți”). În 1906, tot aici a avut loc probabil primul reenactment din spațiul românesc. Atunci colonelul American W. F. Cody (Buffalo Bill), împreună cu 800 de oameni și 500 de cai, a reconstituit una din celebrele bătălii din istoria Americii.

Astăzi, în centrul pieței se află un parc amenajat de comuniști, probabil pentru a elimina spațiile în care oamenii puteau protesta împotriva regimului, ca în multe alte zone din Transilvania. În jurul acestuia se înalță clădiri vechi, renovate și nerenovate, unele dintre ele cu povești cunoscute încă. Nu îndrăznesc să spun deosebite, deoarece sunt convinsă că multe altele ar avea astfel de povești, dar din păcate ele s-au pierdut în timp.

Casa Rosenthal

Casa Rosenthal, obiective turistice din Sighisoara

Casa Rosenthal a aparținut unuia dintre primarii Sighișoarei din secolul al XVII-lea, ultimul personaj decapitat din istoria orașului. Clădirea are un blazon ce reprezintă un braț și un buchet format din trei trandafiri, cu deviza “Per spinas ad rosas”.

Johann Schuller von Rosenthal și-a petrecut tinerețea în Turcia, ca translator al sultanului. La Sighișoara a lucrat pentru principele Apafi, căruia i-a dăruit un butaș de trandafiri pe care spunea că l-ar fi adus din Țara Sfântă, de la Ierusalim.  Din acel moment a început să urce neîncetat pe scara ierarhică, ajungând primar. A fost un personaj controversat, ce expunea un lux exagerat. Se spune că ar fi avut un harem în casă și că falsifica monede de argint în propria locuință.

În final, a fost condamnat la moarte, fiind decapitat în curtea fostei mânăstiri dominicane în anul 1703. Se spune că a așteptat grațierea imperială într-un fotoliu roșu decorat cu auriu, instalat pentru el în curtea mânăstirii. Dar Sfatul a poruncit închiderea porților și a refuzat intrarea trimisului imperial. Ironia sorții face ca acuzatorul său, comitele sașilor, Johannes Sachs von Harteneck, primar al Sibiului, să fie executat peste câțiva ani, tot prin decapitare, în Piața Mare din Sibiu.

Casa Zilinschi

Două case mai jos se află frumoasa Casă Zilinschi, construită în secolul al XVIII-lea. Depre ea se știe doar că este o fostă casă de brutar. Chiar și după instaurarea regimului comunist aici a continuat să funcționeze o brutărie.

Apotheke zur Krone

În piață a funcționat în perioada interbelică și farmacia Apotheke zur Krone, a ultimului farmacist de la Auschwitz, Victor Capesius. Acesta calcula cantitățile de Cyclon B pentru fabrica morții. În partea de sus, pe frontiscpiciul clădirii, se poate observa o cupă și un șarpe.

Panorama Sighisoara

Restaurantul Perla

Tot pe marginea pieței se află și restaurantul Perla, loc unde am găsit mulți localnici la cafea și turiști care savurau prânzul. Fosta Casă a Asociației Meșteșugărești, a fost construită în anul 1901 pe locul unui han în care a concertat, printre mulți alții, Johannes Brahms în anul 1879.

Casa Orend

Peste drum de restaurant se află fosta Casă Orend, ulterior Stadthaus, în care a locuit Antonius Polner. Acesta era membru al unei vechi familii sighișorene cu originea în sud-estul Bohemiei. În iulie 1514, Antonius Polner, primar și jude regal la acea vreme, și soția lui au fost uciși de către participanții la o răscoală, încheind astfel destinul vechii familii într-un mod tragic.

Podurile din Sighișoara

Sighișoara s-a lăudat în trecut cu trei poduri de lemn acoperite, dintre care ultimul a căzut la inundațiile din 1975. Acesta s-a numit Podul Mamut, deoarece la baza lui s-au descoperit oase de mamut. Deși locul lui nu este semnalizat, se presupune că se afla puțin mai jos de podul din intersecția semaforizată care trece peste Târnava.


CITEȘTE ȘI: BISTRIȚA – CEL MAI NORDIC ORAȘ GERMANIC FORTIFICAT


Biserica Ortodoxă Sfânta Treime

Biserica Ortodoxă Sfânta Treime se înalță pe malul nordic al râului și a fost construită în stil neo-bizantin între anii 1934-1937. Autoritățile din acea vreme și enoriașii au contribuit la ridicarea edificiului religios. Lăcașul de cult poate fi admirat și din unele zone ale cetății, impunându-se în peisajul din zonă.

Biserica Leproșilor

Biserica Leproșilor este o construcție masivă, cu trei contraforturi cu rol de întărire. A fost construită la finalul secolului al XV-lea, în stilul baroc rustic, servind inițial satele din regiune. Avea și rol defensiv, motiv pentru care în interiorul curții sale se află un zid de apărare. Încă de la începuturi, a fost prevăzută cu un cor unde se află una dintre cele mai vechi orgi din țară, rămasă intactă și astăzi.

La finalul secolului al XVI-lea, aici s-a amenajat un spital cu chilii de jur împrejur ce serveau drept adăpost bolnavilor de lepră din zonă. Bolnavii nu aveau acces în biserică, iar preoții oficiau slujba pentru ei de la amvonul exterior, amplasat pe latura vestică, până la sfârșitul secolului al XVII-lea. La finalul veacului al XIX-lea, o dată cu construirea liniei ferate, spitalul a fost demolat. Aproape de biserică se află și un pod de unde se poate vedea o imagine panoramică a cetății.

O altă clădire care mi s-a părut interesantă din punct de vedere architectural și a cărei poveste mi-ar fi plăcut să o aflu se află pe strada 1 Mai, lângă Tribunal, peste drum de BCR. Nu am putut găsi nimic despre ea. Acum se află în paragină, dar sunt convinsă că are multe de spus.

Festivalul Sighișoara Medievală

Anual în cetate se organizează Festivalul Sighișoara Medievală, primul de acest tip din România. Prin acest festival sunt promovate nu doar cetatea, ci și cultura și obiceiurile medievale. Grupări cavalerești, formații de muzică medievală, artiști și meșteri populari încântă privirile vizitatorilor, oferind un adevărat spectacol. Festivalul are loc de obicei la finalul lunii iulie și atrage turiști din toată lumea.

Dacă vrei să participi, ar trebui să îți rezervi locul de cazare din timp.  Poți închiria un costum pentru festival de la Cafeneaua Medieval. Au o cameră mare, plină de umerașe pe care atârnă costume de carnaval pentru toate gusturile și ocaziile.

Obiective turistice din Sighisoara

Cum ajungi în Sighișoara?

În Sighișoara se poate ajunge cu trenul sau autobuzul din majoritatea orașelor mari din Transilvania și din capitală. Sibiu și Brașov se află la aproximativ două ore distanță.

Dacă alegi să mergi cu mașina proprie sau închiriată, ar fi bine să ții cont de faptul că nu vei putea trece cu ea de zidurile cetății. Dincolo de acestea au voie doar autovehiculele localnicilor. Ca excepție, câteva hoteluri au locuri rezervate pentru clienți. Verifică în prealabil. Dacă nu, poți folosi o parcare amenajată în spatele cetății.

Deși sper să alegi să petreci cel puțin o noapte în cetate, există și posibilitatea de a vizita Sighișoara în cadrul unei excursii de o zi din Sibiu sau Brașov. Poate fi și un punct de pornire către bisericile fortificate din Viscri sau Biertan.

Astazi avem ciorba

Unde te cazezi în Sighișoara?

De-a lungul timpului am vizitat de multe ori Sighișoara și m-am cazat în diverse locuri, mai plăcute sau mai puțin plăcute. Cel mai mult m-a încântat sejurul la Casa Georgius Krauss, un hotel boutique găzduit în fosta reședință a cronicarului și istoricului Georg Krauss, aflat chiar în inima cetății. Dacă vrei să faci economie, o sugestie ar fi Burg Hostel, aflat de asemena într-o clădire monument istoric din inima cetății, Casa cu Șindrilă. Proprietarii sunt amabili, este o opțiune mai ieftină, dar și cu mai puțină personalitate. În ceea ce privește micul dejun sau un desert delicios, recomand cu încredere Casa Cositorarului.

Miau miau

Unde poți afla mai multe despre cetate?

În pasajul de sub Turnul cu Ceas este o ușă cu însemnul Centrului de Informare Turistică. Părea închis. Toți cei care treceau prin fața ei o ignorau. Totuși m-am gândit să o încerc și, în mod surprinzător, s-a deschis. Surprins a părut și bărbatul de dincolo de ușă, ca și cum nimeni nu s-ar fi încumetat să îi treacă pragul de ceva vreme. Bâlbâindu-se puțin, ne-a dat o hartă (părea și singura) și ne-a delimitat pe ea cetatea la cererea mea. Cred că ar avea nevoie de ceva mai mulți vizitatori care să îl trezească din starea de reverie.

Obiective turistice din Sighisoara

Sighișoara nu este un oraș în care trebuie neapărat să bifezi câteva atracții turistice. Le vei găsi oricum plimbându-te pe fermecătoarele alei medievale. Dar cred că este important să știm și poveștile din spatele fațadelor frumoas colorate pe care le vedem.

Ai vizitat Sighișoara? Cum ți s-a părut? Ai avut impresia unei călătorii înapoi în timp?  Scrie-mi părerea ta într-un comentariu!


Travel With A Spin contains affiliate links. If you make a purchase through these links, I will earn a commission at no extra cost to you. Thanks for reading!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *