Cum arată o zi în Wolfsburg dacă nu iubești mașinile?

Wolfsburg Autostadt from above

Orașul Wolfsburg este asociat de obicei cu autoturisme, mai ales cu cele de la Volkswagen, care are aici cea mai mare fabrică. Autostadt este, fără îndoială, principala atracție din oraș, dar mai există și alte locuri interesante în apropiere. Se poate ajunge ușor din Hanovra în cadrul unei excursii de o zi. Dacă îți dorești să petreci mai mult timp în localitate, poți găsi ușor un loc de cazare.

Autostadt

Vintage cars at Autostadt, Wolfsburg, Germany
Mașini vintage în Autostadt, Wolfsburg, Germania

Autostadt este un adevărat oraș al mașinilor în inima Germaniei. Chiar dacă nu ești pasionat de mașini, tot vei găsi ceva pe gustul tău. Pentru mine, slăbiciunea va fi mereu un Beetle, iar aici am găsit chiar mai multe, din diferite generații. Mi-a plăcut și întreaga expoziție din Casa timpului, ce parcurge 130 de ani de istorie a mașinilor, de la mașini vintage restaurate complet până la mașini cu design futuristic. Mi-a captat interesul și secția de vehicule Volkswagen comerciale, unde am putut să mă urc într-un California Ocean și să îl analizez pe toate părțile.

California Ocean at Autostadt, Wolfsburg, Germany
California Ocean, Autostadt, Wolfsburg, Germania

Cu siguranță vei găsi și tu ceva care să îți atragă atenția. În plus, este o ocazie foarte bună să impresionezi băieții și bărbații din viața ta. Un oraș al mașinilor și-au dorit să vadă, cel mai probabil, încă de mici copii. Fiecare brand din grupul Volkswagen are pavilionul său: VW, Audi, Porsche, Seat, Skoda, Lamborghini, Bentley și își așteaptă oaspeții cu diferite surprize. În afară de Lamborghini, care oferă un scurt spectacol la fiecare 20 de minute, te poți plimba liber prin pavilioane și să cercetezi modelele expuse. Nu pot spune că m-am bucurat prea mult de aspectul ăsa, dar cei care sunt pasionați de mașini, sigur vor sta mult timp pe acolo. Nu le strica bucura, dacă nu ești din aceeași categorie. Caută ceva pe gustul tău.

O altă atracție o constituie cele două turnuri unde sunt ținute mașinile pe punctul de a fi luate acasă de viitorii proprietari. Se plătește extra, dar poți să le vizitezi și chiar să fii ridicat la nivelurile superioare din interior. Desigur, cursuri de condus pentru copii și adulți sunt disponibile, dacă rezervi în avans. De asemenea, reține că dacă vrei să faci turul fabricii trebuie să vizitezi complexul în timpul săptămânii. Tururile ghidate prin cea mai mare fabrică de mașini din lume sunt gratuite.

20-story car tower in Wolfsburg, Germany
Turn cu mașini pe 20 de nivele, Autostadt, Wolfsburg, Germania

Pasionații de istorie ar trebui să știe că prima piatră a fabricii a fost pusă de Adolf Hitler în anul 1938. El a vrut o mașină ieftină pentru familiile din Germania și a considerat că Ferdinand Porsche este persoană potrivită să îi îndeplinească dorința. Prima mașină care a văzut lumina zilei aici a fost, bineînțeles, un Beetle în anul 1939. Mașina Volkswagen cu numărul 1,000,000 a fost tot un Beetle pe care îl poți vedea în Casa Timpului. Dacă te interesează aspectele ststistice sau subiectele de tipul „Știați că…”, locul potrivit pentru tine este sala de la intrare. Fiecare glob de sub podeaua de sticlă se referă la un alt aspect legat de mașini. Poți afla cum se spune la „autoturism” în jurul lumii, câte mașini se vând în diferite țări, dar și care este cel mai vândut model.

Vintage cars at Autostadt
Mașini vintage la Autostadt, Wolfsburg, Germania

Autostadt pune la dispoziția clienților un hotel de 5 stele, Ritz-Carlton și un restaurant cu 3 stele Michelin, precum și alte restaurante mai ieftine. Cât despre suveniruri, vei găsi nenumărate miniaturi ala modelelor preferate, chiar și un glob de Crăciun în formă de Beetle, preferatul meu 🙂

Vintage cars at Autostadt, Germany
Mașini vintage la Autostadt, Wolfsburg, Germania

Un bilet normal de o zi costă 15 euro, dar sunt și alte oferte și prețuri speciale dimineața și seara. Verifică în avans!. Noi l-am ales pe cel la 19 euro, care include un tur pietonal ghidat de o oră și un tur cu barca. Din păcate, tururile în engleză nu mai erau disponibile la ora 13, când am ajuns noi și am luat unul în germană. Nu am înțeles toate explicațiile, deoarece ghidul vorbea extrem de repede.

Vintage cars at Autostadt
Mașini vintage la Autostadt, Wolfsburg, Germania

Verifică la recepție dacă mai sunt locuri la tururile în engleză și dacă poți face atât turul pietonal, cât și cel cu barca. La noi s-au suprapus intervalele orare și am plătit degeaba. Nu știu de ce se întâmplă asta, întrucât sunt doar câteva tururi pe zi, deci ar putea măcar să nu le programeze în același timp. Din păcate, orarul nu pare să fie făcut în interesul vizitatorilor. Acesta ar fi cam singurul lucru care nu mi-a plăcut la Autostast. Mai ales că nu am fost informată înainte să cumpăr biletele care includeau ambele tururi, ci imediat după.

Vintage cars at Autostadt, Wolfsburg, Germany
Mașini vintage la Autostadt, Wolfsburg, Germania

Automuseum Volkswagen

Dacă încă nu ai văzut suficiente mașini, poți vizita și Automuseum Volkswagen, dedicat doar acestei mărci. Se află la sud de Mittelland Canal, vizavi de Allerpark. Acolo poți vedea întreaga istorie a mașinii Beetle și să afli poveștile din spatele iubitului model. Nu sunt pasionată de mașini, nici măcar nu am carnet de șofer, dar Beetle -urile tot îmi plac.

Castelul Wolfsburg

Wolfsburg Castle, Germany
Castelul Wolfsburg, Germania

Te afli în Germania, deci găsești castele frumoase la tot pasul, iar Wolfsburg nu este excepția de la regulă. Castelul Wolfsburg datează din secolul al XIV-lea. Deși stilul său s-a schimbat mult de când a fost construit, este în continuare frumos și merită o vizită, la fel ca și grădinile sale. Înăuntrul său se află un muzeu de istorie a orașului și a castelului.

Wolfsburg Castle, Germany
Castelul Wolfsburg, Germania

Centru Științific Phaeno

Centrul Științific Phaeno are nu doar o arhitectură interesantă, dar și un muzeu interactiv. Adulți și copii deopotrivă pot învăța concepte științifice legate de viață, viziune, energie, dinamică, minte și matematică într-un mod plăcut.

Wolfsburg este un oraș pe care orice om pasionat de mașini ar trebui să îl vadă cel puțin o dată în viață. Chiar dacă nu ești fan înrăit, cum nu sunt nici eu, tot ar trebui să găsești ceva de făcut în Autostadt sau în oraș.

Wolfsburg Castle, Germany
Castelul Wolfsburg, Germania

Ai vizitat Wolfsburg? Cum a fost?

Salvează articolul pentru mai târziu!

Autostadt wolfsburg

Travel With A Spin contains affiliate links. If you make a purchase through these links, I will earn a commission at no extra cost to you. Thanks for reading!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *