Iată-ne și la final de an 2018. Nu-mi vine să cred cât de repede a zburat. 2018 a fost un an bun. După un 2017 cu grele încercări, plin de urcușuri și coborâșuri, 2018 a fost un an lin, fără evenimente majore, dar plin de călătorii. La acest capitol 2018 a fost fără îndoială cel mai bun de până acum. Parcă astrele au ieșit la o cafea și au hotărât ca anul acesta să mă trimită într-un tur al Europei. Sau poate există o lege nescrisă care spune că dacă începi anul „în deplasare” îl vei continua la fel. O fi vreun semn. Poate ar trebui să nu stau nici anul acesta în București. Anul acesta am ieșit o singură dată din Europa, dar am văzut sau revăzut nu mai puțin de 11 țări europene și rare au fost weekend-urile care m-au prins pe acasă.
Ianuarie
Noaptea dintre ani am petrecut-o în Alba-Iulia. A fost al doilea Revelion la restaurant sau primul Revelion-nuntă, cum ar spune Călin. Nu ne-a displăcut experiența, ba chiar din contră. Cum îmi place să dansez, am petrecut până dimineață. Totuși, spre deosebire de un alt an, am reușit să ajung cu pantofii întregi în cameră, nu cu talpa în mână, iar la nivel de călătorii, s-ar părea că a fost de bun augur.
Februarie
Ziua mea m-a prins la Brașov, oraș pe care îl revăd mereu cu plăcere. În plus, mi-am îndeplinit o dorință mai veche și m-am urcat pe schiuri. Nu pot spune că sunt o profesionistă acum, dar a fost un început. Baby steps. Eram tare mândră de mine că am reușit să nu cad deloc în două zile.
Martie
De mărțișor am repetat experiența cu schiurile la Poiana Brașov. Am învățat să merg și cu teleschiul, de care mă ținusem departe prima dată, influențată fiind de o prietenă. Am și căzut pentru prima și singura dată până acum. Nu a durut deloc, mai greu a fost cu ridicatul :)). Cea mai bogată experiență a fost excursia de o săptămână în Iordania. Am vizitat capitala Amman, castele singuratice în deșert, ruinele romane de la Jerash, m-am plimbat prin Petra, orașul pierdut al nabateenilor, săpat în piatră, am văzut corali vii în Marea Roșie și am plutit pe Marea Moartă. A fost o excursia a dorințelor împlinite. Totul a fost exact cum mi-aș fi dorit.
Aprilie
Luna aprilie ne-a dus pentru prima dată în Irlanda. Acolo am cercetat pub-urile cu muzică tradițională în Dublin, am fost elevi silitori și am învățat cum se fac berea și whisky-ul, am vizitat un castel bântuit în Malahide și am făcut un scurt traseu de hiking în Howth. Mi-aș fi dorit să văd și un spectacol cu dansuri irlandeze, la mama lor acasă, dar din păcate, am găsit pub-ul perfect abia în ultima seară (Murray’s, just in case), iar spectacolul de dans începea când noi eram deja în drum spre aeroport. Nici o problemă, e un motiv în plus să revin în acest oraș colorat, muzical și tare simpatic.
În Dublin am folosit pentru prima dată airbnb și vă recomand experiența. Cazarea a fost centrala, curată și la jumătate de preț față de un hotel. Dacă doriți să încercați, folosind acest link veți primi cadou din partea mea 160 de lei pentru prima cazare de peste 300 de lei și 60 de lei pentru prima cazare de peste 198 de lei, iar eu voi primi la rândul meu 80 de lei pentru următoarea cazare.
Mai
Sfârșitul lunii mai ne-a purtat prin două țări în care mai fusesem, Ucraina și Moldova. Totuși, când spun asta despre Ucraina, aproape simt că trișez. Înainte doar trecusem granița din motive comerciale. Însă de data aceasta am vizitat Cetatea Albă, Odessa și alte câteva orașe-sate fără nume de pe drum, în care nu aș reveni. Odessa este un oraș frumos, modern, verde, cu clădiri istorice mai mult sau mai puțin întreținute și cu un amestec de culturi fermecător. V-aș sfătui oricând să mergeți în Odessa, dar pe cât posibil pe calea aerului, fără a pune în pericol „sănătatea” unei mașini.
La întoarcere am ales drumul prin Moldova, o țară în care mai fusesem și care mi-e dragă mai ales pentru că bunicul meu a fost de acolo. Am revizitat Chișinău și Orheiul Vechi. Dacă data trecută am ales Cricova și Mileștii Mici, acum am ales Purcari, Castelul Mimi, Asconi și Chateau Migdal-P. La Purcari mi-au plăcut foarte mult atât turul cramei, cât și domeniul pe care îl puteți admira în toată splendoarea de la conac, până hăt în Transnistria. Vinul rose de la Castelul Mimi a fost absolut minunat, iar ice-wine-ul este deja de domeniul fantasticului. Făcut din strugurii lăsați în vii până în decembrie sau înghețați artificial, îți dă impresia că bei struguri lichizi, nu vin.
Iunie
Luna iunie a venit cu ziua lui Călin și, cum era și normal, cu împlinirea unei dorințe mai vechi de-a lui, o vizită la Legoland în Danemarca. Am prelungit puțin excursia, alegând să vizităm și alte câteva orașe pe lângă Billund: Aarhus, Odder, Horsens, Vejle, Copenhaga și Malmö, din care am plecat înapoi spre casă. Am avut ocazia să aflăm mai multe despre viața în Danemarca ca și imigrant, să comparăm cele două coroane, daneză și suedeză și să ne simțim din nou copii la Legoland și în Grădinile Tivoli. Despre Copenhaga sunt foarte multe de spus. Sper să apuc să o fac în 2019. Malmö a fost primul contact cu Suedia și ne-a făcut o primă impresie foarte bună.
Iulie și august
În lunile de vară nu prea am plecat prin țări străine. Ne-am plimbat însă mai aproape de casă. Mi-e destul de greu să îmi dau seama exact ce excursii au fost făcute fix în acele luni. De-a lungul anului am ajuns în Sighișoara, Rupea, Racoș, Vama Veche, Constanța, Piatra Neamț, Făgăraș, Ocnele Mari, Slănic Prahova, Horezu, Peștera Muierii și am reluat excursiile cu cortul, unele dintre preferatele mele după ce le-am descoperit din greșeală acum vreo doi ani. Norocul a făcut ca atunci când am fost în Constanța să fie deschis cazino-ul și să îl putem vizita. O experiență destul de tristă, având în vedere starea avansată de degradare în care se află, dar interesantă.
Septembrie
În luna septembrie am reluat călătoriile prin Europa cu Varșovia. A fost o excursie de doar un weekend, dintr-o lipsă acută de zile libere, doar pentru a schimba puțin aerul. Mă așteptam să găsesc la destinație un peisaj asemănător celui din București, însă Varșovia avea cu totul alte planuri pentru mine. A fost probabil marea surpriza a anului 2018. Nu a fost cel mai frumos oras, dar sigur a fost cel mai diferit de închipuirile și așteptările mele, extraordinar de puține.
Octombrie
În luna octombrie am revenit în Germania, de data aceasta în Hanovra. Am găsit un oraș frumos, liniștit, verde, perfect pentru un city break. De acolo am făcut și câteva excursii la Celle, Hildesheim, castelul Marienburg și Wolfsburg. Autostadt a reprezentat o altă dorință împlinită pentru Călin, dar nu pot spune că mi-a displăcut nici mie. Octombrie m-a surpins și cu o călătorie de serviciu la Londra, oraș în care mai fusesem acum câțiva ani. Nu am avut prea mult timp pentru vizitat, dar hotelul a adus obiectivele direct în camera mea.
Noiembrie
Luna noiembrie a trecut în goană cu gândul la multele excursii care urmau. Pe 30 noiembrie 2018 am plecat pentru a doua oară în Germania în acest an și am vizitat piețele de Crăciun din Nüremberg, Rothenburg ob der Tauber, Würzburg, Fürth, Erlangen și Bamberg. Am fost din nou copil în această excursie în lumea căsuțelor din turtă dulce și a oamenilor din fructe uscate.
Decembrie
În următorul weekend am plecat spre sudul Belgiei și Luxemburg. Destinația finală a fost din start Luxemburg, dar cum am închiriat mașină, am profitat să vedem mai multe orașe din cele două țări: Namur, Dinant, Crupet, Durbuy, Liege, Vianden, Bourscheid, Etternach și Diekirch. Pot spune, fără ezitare, că în Luxemburg am găsit cea mai frumoasă piață de Crăciun din acest an, cu cea mai prietenoasă atmosferă, inclusiv pentru adulți, și cu mâncare delicioasă. Am vizitat și castelul din Vianden, ca din povești, parcă încremenit în timp acum câteva sute de ani, nu recent renovat după ce ajunsese într-o stare jalnică. Castelul luxemburghez m-a făcut să exclam că da, se poate, se poate restaura un castel fără termopane, covoare de iarbă sintetică, săbii din plastic sau mese de la Casa Rusu.
Ultima excursie în afară a anului 2018 a fost la Atena, exact în noaptea în care în București a nins ca în povești. Am fost uimită că asta nu a cauzat o întârziere foarte mare. Auzisem atâtea păreri negative despre Atena, încât mai că îmi părea rău pentru alegera făcută. Totuși Atena a fost exact ce trebuia. 17 grade Celsius și cer albastru după ce timp de peste o lună cerul gri și ploaia mă urmăriseră peste tot. Am făcut două tururi pietonale, dintre care unul foarte foarte bun și m-am îndrăgostit de capitala elenă.
Înainte de Crăciun am mai fugit până la Sibiu pentru a vedea Piața de Crăciun. Despre Sibiu am mai vorbit și înainte, orașul meu de suflet în care nu aș refuza niciodată o vizită.
TravelWithASpin în 2018
Aici, spre rușinea mea, nu sunt foarte multe de zis. Am reînceput să scriu pe blog abia în octombrie 2018, după ce îl abandonasem timp de peste un an și jumătate. Am observat însă că pe atunci erau numeroase zilele cu 0 vizualizări, în timp ce acum am vizualizări zilnic, nu multe, dar sunt. Mulțumesc celor care ajung pe acest blog din greșeală sau intenționat și nu fug imediat. Sper că ați găsit informații utile și că v-am convins să vă plimbați mai mult. Cel mai citit articol este cel despre cramele din Moldova, semn că vă place vinul și că o excursie la vecinii noștri bântuie gândurile multora dintre voi, ceea ce nu poate decât să mă bucure.
Am început să experimentez și cu Instagram și Pinterest. Ambele rețele de socializare îmi plac, spre deosebire de Twitter și Facebook pe care le-am încercat în trecut. La Facebook încă nu am reușit să separ pagina blog-ului de cea personală, așa că am renunțat momentan la a investi timp în asta. În 2019 mi-aș dori să scriu mai mult și mai constant și să îmi spuneți despre ce ați vrea să citiți. După lungimea acestui articol, cred că am despre ce să vă povestesc :).
Planuri pentru 2019
Noul an, deși nu cred că va fi început în deplasare, se anunță a fi un an bun. În ianuarie-februarie mi se va îndeplini o dorința mai veche, de care mi-e și teamă să vorbesc, dar implică mojito, plaje cu nisip alb și ape turcoaz. În a doua jumătate a lunii februarie se conturează ușor o altă călătorie cu serviciul, de data aceasta la Belgrad. Belgrad l-am mai vizitat de două ori și nu știu cât timp voi avea pentru plimbări, dar sper să apuc să merg într-un tur subteran al orașului pe care nu am reușit să îl fac în excursiile precedente, deși mi-am dorit.
De ziua mea cred că mi-ar plăcea să merg iar la schi, deși nu am planificat nimic în sensul ăsta încă. Nu am curaj să fac asta înaintea „marii excursii”, dar mi-ar plăcea să mai exersez puțin după. Pentru sfârșitul lunii martie am cumpărat bilete de avion spre Bologna la rossa, un oraș frumos, pe care aștept cu nerăbdare să îl revăd. Destinația finală a excursiei San Marino, unul din statele liliputane ale Europei.
Concluzii
După cum se vede, 2018 a fost un an mult mai bun decât speram, greu de egalat în ceea ce privește călătoriile. O adevărată provocare pentru 2019 și anii ce vor urma. Un an în care am auzit adesea întrebarea: „De unde aveți atâtea zile de concediu???”. La o numărătoare mai amănunțită, șefa lui Călin a realizat surprinsă că de fapt am plecat mai mult în weekend-uri și că am profitat la maxim de zilele libere de la stat. Astfel, la final de an, încă mai avem și câteva pentru anul viitor.
Îmi doresc ca anul 2019 să fie cel puțin pe jumătate la fel de bun ca 2018 (dar îl voi ierta și dacă va fi doar pe un sfert, fratele lui e o adevarată provocare), să îmi pot continua în pași ușori excursia în jurul lumii și poate mai mult dans, capitol pentru care nu prea mi-am făcut timp în acest an. Același lucru vi-l doresc și vouă.
La mulți ani și petrecere frumoasă!
Travel With A Spin contains affiliate links. If you make a purchase through these links, I will earn a commission at no extra cost to you. Thanks for reading!
La mulți ani! Hai că nu-i rău deloc. Sunt câteva destinații despre care mi-ar plăcea să știi mai mult. Hai cu scrisul! 😉 Bănuiesc eu că-n Cuba vei ajunge anul viitor și de abia aștept să o revăd. Prin postătile tale, desigur! Așa că te rog să postezi mai des!
Un an nou mai bun pentru toată lumea!
Multumesc pentru încurajări! O să mă străduiesc. Un an minunat!