Hunedoara – obiective turistice care merită văzute

Castelul Huniazilor / Corvinilor/ Hunedoarei

Județul Hunedoara are fără îndoială unele dintre cele mai interesante obiective turistice din țară. L-am vizitat de mai multe ori și alături de Mureș și Alba este în topul preferințelor mele. O vizită în Hunedoara îți va îmbogăți cultura generală, dar te va și fermeca prin frumusețea peisajelor naturale. Monumentele istorice și arheologice, dintre care unele au fost incluse în Patrimoniul UNESCO, stațiuni montane și balneare, cascade, lacuri, lăcașuri de cult, castele și cetăți sunt doar câteva dintre atracțiile județului.

Cum timpul este mereu limitat, te invit la o plimbare virtuală prin județul Hunedoara pentru a putea alege în cunoștință de cauză locurile pe care vrei să le vezi.

1. Castelul Corvinilor sau Castelul Huniazilor

Castelul Hunedoarei, cunoscut și sub numele de Castelul Corvinilor sau Castelul Huniazilor este cel mai vizitat obiectiv turistic din județ. Impunătoarea construcție în stil gotic, cu turnuri și bastioane, este cunoscută și în afara țarii pentru frumusețea sa. Ridicat în secolul al XV-lea, castelul a aparținut pe rând lui Iancu de Hunedoara și Matei Corvin. În prezent a fost restaurat și poate fi vizitat ca și muzeu. Aici are loc anual un festival medieval cu domnițe, cavaleri și dansuri medievale. Este un loc ca din povești și dacă vizitezi un singur obiectiv turistic din tot județul, deși nu îți recomand, sper să fie acesta.

Sugestie de cazare în Hunedoara, aproape de castel, cu parcare gratuită: Vila Corviniana.

Castelul Huniazilor / Corvinilor/ Hunedoarei

2. Băile Termale Romane Geoagiu-Băi

Geoagiu-Băi este o stațiune balneoclimaterică aflată într-o zonă depresionară de la poalele Munților Metaliferi. La apariția stațiunii au contribuit apele minerale alcaline, puțin sulfuroase și mezotermale (28 – 32°C), nămolul de turbă și aerul puternic ozonat. Pensiunile, hotelurile și ștrandul din stațiune folosesc apele termale pentru tratament și agrement.

Geoagiu-Bai, obiective turistice Hunedoara, Romania

Efectele pozitive ale apelor termale au fost descoperite încă din epoca romană. La acea vreme, Geoagiu-Băi erau cunoscute ca băile termale romane Germisara. Numele înseamnă izvor cald în limba dacilor, ceea ce ar putea indica faptul că și aceștia le foloseau.  În centrul unui deal se află o cavitate naturală, care cândva era plină de apă caldă. Romanii au amenajat canale de dirijare a apei către bazine săpate în piatră. Se poate ajunge la ele coborând într-o groapă pritr-un tunel îngust. La ruinele băilor daco-romane s-au descoperit pe lângă statui și monezi vechi, plăcuțe din aur cu mesaje de mulțumire adresate zeităților protectoare ale apele termale.

Sugestie de cazare: Hotel Parc Geoagiu Băi.

Baile termale romano-dacice Germisara Geoagiu, obiective turistice Hunedoara

3. Cascada Clocota

Cascada Clocota este una dintre cele două cascade termale din țară, a doua fiind Toplița. Ea adună apa a 16 izvoare termominerale.  Prin urmare, căderea de apă de 43 m nu îngheață niciodată. Legenda cascadei este una tristă. Se pare că frumoasa fată a morarului din zonă a fost obligată să se mărite cu un ofițer austro-ungar, deși iubea pe altcineva. Disperată, fata a hotărât să moară, aruncându-se de pe stâncile de lângă cascadă. Clocota se află la marginea stațiunii balneare Geoagiu-Băi.

Cascada Clocota Hunedoara Geoagiu

4. Biserica Rotonda din Geoagiu

Biserica Rotonda din Geoagiu se pare că a fost construită în secolul al XI-lea și este cea mai veche biserică de piatră din România. Construcția respectă forma altor altare geto-dacice, cum ar fi Rotonda lui Galeriu din Salonic. Este singura rotondă din România care nu a fost distrusă. Nu se mai sunt oficiate în ea slujbe religioase, dar poate fi vizitată ca și obiectiv turistic.

5. Biserica Sf. Nicolae din Densuș

Biserica Sf. Nicolae din Densuș este una dintre cele mai vechi biserici bizantine din România, datând din secolul al XIII-lea. Lăcașul de cult a fost ridicat pe locul unui templu dedicat zeului Marte din pietrele cetății Sarmizegetusa Ulpia Traiana din apropiere. Legendele locale spun că a fost construită de uriași. Este interesantă prin forma ciudată, acoperișul din plăci de piatră și frescele din interior, unele dintre cele mai vechi din România. Surpinzător este și faptul că aici se țin slujbe neîncetat de mai bine de șapte secole.

Biserica din Densus, obiective turistice Hunedoara

Biserica din Densus, obiective turistice Hunedoara

6. Muzeul Satului Hațegan Peșteana

Muzeul se află într-o casă veche de lemn cu trepe din pietre romane a lui nenea Antonică. Acesta a adunat de-a lungul timpului o colecție de obiecte folosite în viața de zi cu zi a sătenilor sau legate de anumite tradiții. Acum ne invită pe toți să le vedem.

7. Cetatea Devei

Cetatea Devei a fost construită în secolul al XIII-lea pentru a apăra Valea Mureșului de invaziile tătarilor. Aflată pe deal, la 380 m înălțime, a avut o importanță strategică deosebită. Fortificația medievală a fost mai târziu transformată în reședință nobiliară de Iancu de Hnuedoara. A fost distrusă de mai multe ori de-a lungul vremurilor. Acum  a fost restaurată și a devenit emblema orașului. Pentru a o vizita poți urca în vârful dealului cu telecabina sau pe jos, pe alei. Cetatea se vede din tot orașul, iar seara este iluminată.

Sugestii de cazare:

  • Pensiunea Sub Cetate Deva – oferă camere duble la un preț accesibil în apropiere de Cetatea Devei. Are o grădină, iar oaspeții pot face grătar în curte. Printre facilități se numără și parcarea gratuită.
  • Hanu lu Moș Opincă – oferă camere curate, frumoase și comfortabile, aproape de atracțiile orașului, dar în același timp suficient de departe încât să te simți ca într-o oază de verdeață. Hanul are un restaurant și unele camere au vedere către cetate.
  • Conacul Archia – situat la doar 5 km de Deva, oferă o mulțime de facilități, inclusiv piscină și saună. Vizitatorii pot lua și lecții de călărie.

8. Palatul Magna Curia

Numit și Castelul Bethlen, este ce mai veche clădire din Deva. În interiorul clădirii baroce se află Muzeul Civilizației Dacice și Romane. Colecția muzeului cuprinde printre altele exponate din epoca bronzului și a fierului, obiecte găsite în siturile arheologice de la Sarmizegetusa Regia și Ulpia Traiana și mobilier din secolul al XIX-lea.

9. Statuile Gimnastelor

Deva a dat României generații întregi de gimnaste excepționale. Printre sportivele antrenate aici de numără Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Daniela Silivaș, Andreea Răducan și Lavinia Miloșovici. Bineînțeles că munca și performanța meritau un omagiu. Așa a apărut aleea gimnasteleor, unde vei vedea statui ale gimnastelor și ale antrenorilor lor, cuplurile Bela – Marta Karoly şi Maria Bitang – Octavian Belu.

10. Mănăstirea Prislop

Mănăstirea Prislop este vizitată anual de câteva mii de credincioși deoarece aici a fost înmormântat părintele Arsenie Boca. Tot aici se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului și chilia lui Ioan Sihastrul.

11. Cetatea Orăștie

Cetatea Orastie Hunedoara obiective turistice

Cetatea Orăștiei este o fortificație de dimensiuni reduse, dar include două biserici, un zid defensiv medieval, turnuri, șanț și pod ridicător. În interiorul cetății se retrăgeau localnicii în fața invaziilor tătarilor și turcilor. Prima biserică ridicată în secolul al XIV-lea a fost inițial proiectată să semene cu Biserica Neagră și a avut un turn de 60 m care s-a prăbușit în urma unui cutremur. A doua biserică a fost construită de sași în secolul al XIX-lea, când maghiarii le-au interzis să mai intre în vechea biserică.

12. Arsenal Park

Arsenal Park este un complex turistic în care poți face tot felul de activități: paintball, tir cu arcul, airsoft, sărituri de la înălțime, golf, trasee prin copaci, jeep wrangler și multe altele. Cei mai puțini dornici de adrenalină se pot relaxa la spa sau în aquaparc. O zi întreagă nu este suficient pentru a încerca toate activitățile propuse de ei. Complexul oferă și cazare pentru turiștii care vor mai mult timp de distracție.

Poți rezerva cazare în Arsenal Park aici.

13. Rezervaţia de zimbri din pădurea Slivuţ

La doar 3 km de orașul Hațeg, în pădurea Slivuț se află cea mai veche rezervație de zimbri din România. Animalul fiind dispărut din țară de peste 100 de ani din cauza vânatului excesiv, zimbrii din prezent sunt urmașii lui Podarec și Polonka, o pereche de zimbri adusă din Polonia. Ce și în cazul celorlalte rezervații din țară, și numele zimbrilor de aici încep cu Ro: Romina, Roxana, Romanița, Robert sau Romeo. Zimbrul este cel mai mare mamifer terestru european. Dacă nu l-ai văzut încă niciodată, a sosit momentul să faci o oprire. Pentru a afla mai multe despre acest animale fascinante, poți trece și pe la Centrul de vizitare din Armeniș.

Rezervația de zimbri Hațeg Slivut

14. Muzeul Mineritului

Muzeul prezintă istoria mineritului din Valea Jiului. Colecția include documente, schițe, fotografii, aparate și utilaje folosite de mineri, flori de mină și fosile descoperite în urma săpăturilor. O parte din expoziție este dedicată Coloanei Infinitului, care a fost realizată în Petroșani. Clădirea muzeului este de asemenea monument istoric.

15. Muzeul Momârlanului din Petroșani

Momârlani înseamnă păstori din Valea Jiului ce trăiau separat de  mineri, pe dealuri, după obiceiurile străvechi. Despre ei se spune și că sunt una dintre puținele comunități care se trag din vechii daci. Istoria și stilul lor de viață sunt prezentate în acest muzeu amenajat într-o casă veche de 200 de ani. În interior vei descoperi costume tradiționale, unelte și documente.

Cazare Hunedoara Costesti

16. Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina 

Parcul este perfect pentru drumeții prin pădure și la nenumărate obiective turistice, precum chei, avene, ponoare, peșteri. Pe teritoriul zonei protejate se află Complexul carstic Ponorici-Cioclovina, Peștera Bolii, Cheile Băniței, Peștera Șura Mare, Cheile Crivadiei, Peștera Tecuri, Locul fosilifer Ohaba-Ponor și câteva cetăți dacice, Costești, Blidaru, Piatra Roșie. Este interesant și un tur prin așezările etnografice de pe Platforma Luncanilor. Deși parcul cuprinde 400 de peșteri, avene și galerii, doar Peștera Bolii este amenajată. Restul pot fi vizitate doar cu echipament special și autorizații.

17. Peștera Bolii

Peștera Bolii se află la câțiva km nord de orașul Petroșani. Numele ei vine de la familia Bolia, una dintre cele mai bogate și importante din zonă în secolul al XV-lea. Peștera începe cu un portal spectaculos de 20 m înălțime. Interiorul a fost amenajat cu podețe și lumini pentru a se putea trece ușor peste pârâul Jupâneasa, cel care a săpat în calcarele jurasice. Sălile subterane sunt spațioase și găzduiesc anual concerte și piese de teatru. Peștera este și una dintre puținele din România care pot fi străbătute complet, adică să intri printr-o parte și să ieși prin alta, cu condiția ca nivelul apei să fie scăzut. Noi nu am avut noroc.

Peștera Bolii Parcul Cioclovina Gradistea Muncelului

Peștera Bolii Parcul Cioclovina Gradistea Muncelului

18. Cheile Băniței

Cheile Băniței se află în Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, foarte aproape de Peștera Bolii. Se ajunge la ele pe un teren privat, delimitat cu o barieră, de care nu am fost prea convinși că avem voie să trecem. Cheile sunt spectaculoase prin faptul că se străbat prin apă, iar în unele locuri roca ajunge deasupra firului apei, formând un fel de umbrele. Obiectivul turistic s-a format în urma prăbușirii unei peșteri. Traseul este de aproximativ 300m și de dificultate mică. Pe dealul în care au fost săpate cheile de află Cetatea Dacică a Băniței.

Cheile Banitei - obiective turistice din judetul Hunedoara

19. Cheile Crivadiei

Cheile Crivadiei se află în apropierea Turnului feudal al Crivadiei, fost punct de vamă pe drumul dintre Translivania și Oltenia. La fel ca și cheile Băniței, și acestea pot fi străbătute doar prin apă. Sunt impresionante datorită pereților verticale de până la 100m care uneori se apropie foarte mult unul de altul. În cadrul cheilor este și confluența râului Crivadia cu Jgheabul, râu ce formează în amonte cascada Curcubeu și un canion care poate fi parcurs doar cu echipament special și ghid. Pe vremea dacilor, cheile au fost o barieră naturală în calea invadatorilor.

20. Muzeul Aurului din Brad

Muzeul Aurului din Brad este un obiectiv turistic unic în Europa. Colecția sa include exponate diverse, de la aur în forma în care a fost scos la suprafață în cadrul exploatărilor din zonă, la bijuterii și minerale neobișnuite adunate din toată lumea. Fiind necunoscători, cel mai mult ne-a plăcut colecția de aur nativ în diverse forme: Balerina, Pana lui Eminescu, Ursul Polar, Feriga, Crustaceul etc.

Muzeul Aurului din Brad, obiective turistice Hunedoara
Muzeul Aurului din Brad Hunedoara – Pana lui Eminescu și Feriga

21. Mocănița Brad-Criscior

Între Brad și Criscior circulă din nou de câțiva ani o mocăniță pe timp de vară și în perioada sărbătorilor de iarnă. Noi am ajuns în zonă doar în perioadele în care nu circula, dar ne dorim să facem o plimbare cu mocănița veche de 100 de ani. Nu puteam să nu o menționez și poate anul acesta voi putea să adaug și câteva poze.

22. „I giardini di Zoe” – mica Italie de la Banpotoc

Într-un sătuc din Hunedoara, Giovanni Salvatelli și-a construit o casă, dar nu oricum, ci înconjurată de o grădină absolut superbă, asemănătoare celor care înconjoară marile palate europene. Copaci, garduri vii, fântâni din piatră, mii de trandafiri și cărări din travertin întregesc ansamblul peisagistic. Este un mic colț de rai pe care nu am cum să îl descriu în cuvinte.

I Giardini di Zoe, Mica Italia din Banpotoc, obiective turistice Hunedoara I Giardini di Zoe, Mica Italia din Banpotoc, obiective turistice Hunedoara

23. Parcul Național Retezat

Munții Retezat ascund adevărate bijuterii. Aici se află cel mai mare lac glaciar din țară, Bucura, cel mai adânc lac din țară, Zănoaga, salba de lacuri cu nume de fete Ana, Lia, Florica și Viorica, cascade sălbatice, Lolaia, Maria Magdalena, Ciumfu și peisaje care te lasă fără cuvinte. De ani de zile voiam să văd măcar o parte din tot ce are de oferit și anul trecut am reușit, dar doar o mică parte, iar acum îmi doresc să revin în acest masiv montan.

Pentru a ajunge la Lacul Bucura, unul dintre cele mai cunoscute obiective, cel mai simplu este să ajungi la Lacul Gura Apelor, iar de acolo să mai mergi încă vreo 18 km pe un drum de pământ până în Poiana Pelegii. De acolo până la Lacul Bucura te așteaptă o drumeție de aproximativ două ore jumătate. Sperăm să o facem și noi curând. Anul trecut am ajuns doar până la Gura Apelor.

Parcul National Retezat, oiective turistice Hunedoara

24. Barajul Gura Apelor

Lacul hidroenergetic a fost construit pentru generarea de energie electrică, alimentarea cu apă și prevenirea inundațiilor. Este un loc foarte frumos și unii turiști aleg să campeze pe malul lacului, ceea ce nu este interzis. Trebuie să știi însă că nu vei avea semnal la telefon sau internet. Pe lângă peisajele pitorești din zona lacului de acumulare, Gura Apelor este una dintre porțile de intrare în Parcul Național Retezat. Drumul este asfaltat până la lac.

Barajul Gura Apelor Retezat, obiective turistice Hunedoara

25. Cascada Lolaia

Cascada Lolaia este una dintre cele mai frumoase din Hunedoara. Ea se află în Valea Nucșoarei, la o altitudine de 1050m. Accesul până la ea se face pe un drum de pământ, nu prea bun, nu prea rău, până în satul Cârnic, unde va trebui să lași mașina. Peisajele de pe traseu sunt absolut superbe și chiar dacă va trebui să mergi mai încet, mă îndoiesc că vei regreta. Din sat până la cascada este un traseu ușor de vreo 20 de minute. Pentru a ajunge la baza cascadei se coboară pe niște trepte din lemn, destul de șubrezite, dar cu puțină atenție se poate ajunge fără probleme chiar și iarna. Priveliștea căderii de apă de 15 m împărțită în două șuvoaie, ca două cosițe argintii despletite merită efortul.

Cascada Lolaia Munții Retezat

26. Cetatea Mălăiești

Cetatea Mălăiești a fost construit în secolul al XIV-lea și distrusă în secolul al XVII-lea într-un război. În prezent, cetatea a fost parțial reconstruită și își așteaptă vizitatorii. Sau cel puțin așa ar trebui. Noi am fost acolo de două ori anul trecut și de ambele dăți era închisă, deși posibilii vizitatori îi dădeau târcoale, ca și noi. Partea bună este că și exteriorul este destul de interesant, cu un donjon și pasarele. În curte sunt câteva panouri informative și de pe platforma amenajată se văd Munții Retezat.

Cetatea Malaiesti obiective turistice Hunedoara

27. Cetatea Colț

Cetatea Colț veghează încă din secolul al XIV-lea asupra intrării în Defileul Râușorului. Timpul a lăsat urme și astăzi din ea a mai rămas doar o ruină. Amplasamentul ei l-a inspirat însă pe Jules Verne, acesta fiind locul descris în „Castelul din Carpați”. Cetatea poate fi admirată de departe, din curtea mânăstirii Colț sau de aproape, după un traseu de o jumătate de oră.

Cetatea Colt Muntii Retezat

28. Samizegetusa Regia

Cetățile dacice sunt unele dintre cele mai reprezentative obiective turistice ale județului. Majoritatea sunt înscrise și în patrimoniul mondial UNESCO. Sarmizegetusa Regia a fost capitala Daciei pe vremea lui Decebal. Din centrul politic, spiritual și militar al dacilor au mai rămas doar niște ruine. Așezarea a fost distrusă de romani în anul 1906, iar capitala a fost mutată la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. În zonă se află și alte 5 cetăți care o protejau, Luncani-Piatra Roșie, Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Căpâlna, Bănița. Am fost acum câțiva ani la o parte dintre ele, dar din păcate trebuie să recunosc că în afară de cele două Sarmisegetuse nu le-aș putea recomanda. Lipseau indicatoarele și panourile de informare, nu erau amenajate, ci ascunse prin iarbă de un metru și lăsate în paragină.

Sarmizegetusa Regia

29. Sarmizegetusa Ulpia Traiana

Ulpia Traiana a fost fondată la cucerirea regatului dacic de Împăratul Traian pentru a înlocui vechea capitală a provinciei. Vestigiile cetății includ ruinele unui amfiteatru, a unor temple și altare păgâne, locuințe și zidurile de apărare. Lângă cetate, într-un muzeu, puteți vedea mai multe obiecte descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice din zonă.

Sarmizegetusa Ulpia Traiana Hunedoara

Joc tintar de pe vremea romanilor de la muzeul Sarmizegetusa Ulpia Traiana
Joc tintar de pe vremea romanilor expus la muzeul Sarmizegetusa Ulpia Traiana

30. Lacul Cinciș

Lacul Cinciș este principala zonă de agrement a Hunedoarei, aflându-se la doar 6 km de oraș. Barajul a fost construit in anii 1960 pentru alimentarea cu apă a Combinatului Siderurgic din Hunedoara. Acum este folosit pentru producerea de energie electrică, prevenirea inundațiilor și ca zonă de relaxare. Ca și în cazul Colibiței și al altor lacuri antropice, a fost creat prin inundarea unei văi în care se aflau cinci sate. Cei aproximativ 800 de locuitori de la acea vreme au fost obligați să își părăsească locuințele și să se mute într-un sat nou, pe deal. Deși este cunoscut ca și Marea Hunedorenilor, și despre acest lac se spune că ar fi blestemat și că își cere periodic tributul de vieți omenești.

31. Geoparcul Dinozaurilor

Acum 70 de milioane de ani în Depresiunea Hațegului trăiau dinozauri. Nu la fel de mari ca cei din Jurasic Park, ci o specie pitică, unică în lume. Poți afla mai multe despre ei în geoparc, la expoziția de dinozauri, balauri și dragoni din Hațeg, Casa Vulcanilor din Densuș sau casa dinozaurilor pitici și casa tradițiilor din comuna Sântămăria Orlea.

32. Măgura Uroiului

Măgura a rezultat în urma activității vulcanice intense din urmă cu milioane de ani. În prezent este un loc frecventat pentru salturi cu parapanta și plimbări. De aici se poate vedea toată Valea Mureșului, orașele Deva și Simeria. Dacă nu ești pasionat de sărituri cu parapanta sau nu vrei să urmezi un curs, ai putea să sari peste acest loc. Îl mai recomand însă celor cu rulota sau cortul. Există două zone în care se poate campa, una pe o platformă la mijlocul dealului și una lângă râu. Noi am stat lângă râu, dar ne-au plăcut ambele.

Magura Uroiului Orastie Hunedoara

Magura Uroiului

33. Muzeul Mamei din Petrila

Muzeul Mamei din Petrila este unul dintre cele două muzee din lume dedicate maternității, celălalt fiind în New York. A fost amenajat de caricaturistul Ion Barbu ca un omagiu adus mamei lui, chiar în casa în care acesta a copilărit. Din colecția muzeului fac parte citate despre mamă din literatură, cărți, fotografii, obiecte personale, oale și rețete de mâncare. Pentru a vizita muzeul trebuie să contactezi gazdele printr-un mesaj pe pagina de Facebook Mother’s Museum.

34. Arboretum Simeria

Creat încă din secolul al XVIII-lea, arboretumul Simeria este cel mai mare parc dendrologic din țară și al treilea din Europa. A ajuns să aibă peste două mii de specii de arbori și plante autohtone și exotice, inclusiv din Extremul Orient și America de Nord. Dacă ajungi prin zonă, este locul ideal pentru o plimbare printr-un peisaj de vis, cu lacuri, poienițe, alei și dumbrăvi.

A

Arboretumul Simeria
Scai fluture close-up

35. Drumul de marmură din Satul Alun

În caz ca vreți să vizitați satul Alun, ar trebui să știți în primul rând ca sunt de fapt cel puțin două sate Alun în județul Hunedoara. Google Maps ne-a dat satul Alun din Cioclovina. După ce am ajuns pe un drum forestier pe care Beetle-ul nostru nu a mai putut înainta, am aflat că de fapt satul pe care îl căutăm este în partea opusă. Dar acum tu știi! Ce vei găsi în satul Alun, cândva unul dintre cele mai bogate din Ținutul Pădurenilor?  O biserică făcută în totalitate din marmură, o carieră de marmură folosită chiar și la construirea Casei Poporului și un drum pavat cu marmură de aproximativ 6 km. În plus, în satul Ghelari de pe traseu, se înalță cea mai mare biserică din zona rurală a României, așa numita Catedrală a Pădurenilor.

36. Stațiunea Straja

Stațiunea Straja se află la 1400 m altitudine și  25 km de municipiul Petroșani. Este una dintre cele mai noi stațiuni montane din țară. Pasionații de schi și snowboard vor găsi aici piste pentru toate nivelurile de experiență. Simbolul stațiunii este Crucea Eroilor, de unde se vede întreaga Vale a Jiului. Aceasta are și o legendă. Se spune că la o cabană din zonă se ardea adesea becul și mereu rămânea imprimată pe sticlă o cruce. Preoții au legat întâmplarea de soldații care au murit în Primul Război Mondial și nu au fost înmormântați creștinește. Prin urmare, s-a hotărât ridicarea aceste cruci. Noaptea este iluminată și poate fi văzută de departe. O stațiune cu facilități și atracții asemănătoare este și Parâng.

În concluzie, județul Hunedoara înseamnă frumuseți naturale, sporturi de iarnă, drumeții, istorie și cultură. Câteva zile sunt insuficiente pentru a vedea și experimenta tot ceea ce județul are de oferit, dar sunt suficiente pentru ca acesta să te impresioneze.


Travel With A Spin contains affiliate links. If you make a purchase through these links, I will earn a commission at no extra cost to you. Thanks for reading!

2 thoughts on “Hunedoara – obiective turistice care merită văzute

  1. Mai este in Hunedoara si muzeul comunismului cu peste 100 de Manechini imbracati militari, etc . Caritativen muzeul comunismului pe google si aflati mai multe detalii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *